comunicare copil

Cele 7 intrebari care te ajuta sa decodezi  semnalele SOS-ul copilului tau
Miercuri, Noiembrie 29, 2017
Probabil ca ati vazut manifestari ciudate si explozive cand copiii nu se poarta cum trebuie. In engleza termenul de "act out" inseamna o nevoie sau un sentiment pe care nu-l poti exprima in cuvinte. "Orice comunicare este fie un strigat de ajutor fie un pachet de ingrijire" - Kelly Bryson Astfel ca, atunci cand copilul tau de 3 ani loveste bebelusul, sau cel mic de 5 ani arunca jucarii in tine, sau cel mic de 7 ani iti tranteste usa in nas, ei doar se manifesta. Ati putea raspunde cu pedepse. Pana la urma, comportamentul este clar de neaccceptat. Dar ati pierde ocazia sa va adresati acelui sentiment pe care copilul il simte atat de insuportabil incat trebuie sa il manifeste cumva. Ati pierde SOS-ul copilului. Ar trebui sa ignorati comportamentul "rau"? Bineinteles ca nu. Faceti miscarea pentru a fi toata lumea in siguranta. Intr-o lume perfecta, veti face asta inainte ca cel mic sa se poata manifesta. Dar familiile sunt facute din fiinte umane, si prin definitie ele nu sunt perfecte. E in regula. Iubirea ne este de folos mai mult decat perfectiunea, de fiecare data. In timp ce stabiliti limitele (cu mult calm si bunatate) amintiti-va ca exista un motiv pentru comportamentul copilului. Poate ca nu este ceea ce noi consideram, poate ca nu este un motiv bun, dar este motivul lui. Apoi, adresati-va nevoii sau sentimentului care motiveaza comportamentul. Astfel va primi ajutorul de care are nevoie pentru a coopera cu voi. Daca nu cautati acea nevoie, nu ajungeti la sursa acelui comportament Iata cateva exemple de descifrare a unui strigat de ajutor: Copiii care sunt mereu morocanosi si necooperanti au nevoie de obicei de mai mult somn, mai multa conexiune cu noi, un anumit aliment fizic, sau de o ocazie de a plange in siguranta in bratele parintilor. Copiii care concureaza cu fratii au nevoie adesea sa se simta mai conectati cu parintii, sa fie mai "vazuti" si valorati pentru ceea ce sunt. Amintiti-va ca rivalitatea dintre frati vine din concurenta pentru resurse limitate sau putine. De cele mai multe ori, aceste manifestari vin din iubirea si placerea voastra pentru copii. Fiecare copil are nevoie sa simta ca nu ati putea iubi pe altcineva mai mult decat ii iubiti pe ei. Copiii care nu asculta au fost de obicei invatati sa nu ne ia in serios pana cand nu tipam. Asa ne roaga ei sa ne calmam si sa ne conectam. Copiii care explodeaza agresiv poarta o frica de nesuportat in interior. Au nevoie sa rada, cand nu sunt furiosi, pentru a incepe sa topesca frica. Apoi, cand se simt suficient de protejati, sa experimenteze acea frica in prezenta voastra. Va parea probabil o criza de isterie insa va fi urmata de lacrimi si apoi de afectiune si cooperare Copiii care sunt rebeli si se impotrivesc mereu au nevoie de obicei sa se simta mai puternici, mai competenti si mai respectati. Ei au nevoie sa-i ascultam si sa stie ca sunt ascultati, chiar si cand nu suntem de acord. Copiii care nu ne respecta ne arata ca nu simt suficienta conexiune, caldura si respect din partea noastra. Deseori, lipsa  de respect este consecinta faptului ca parintii urla si se complac in propriile lor crize de nervi. Copiii care ne mint simt frica. Ce anume din raspunsul vostru il face pe copil sa se simta nesigur incat sa trebuiasca sa minta? Copii care se plang sau care au cerinte tot timpul nu au incredere ca nevoile lor vor fi indeplinite. Au nevoie sa se simta mai hraniti..spiritual, mai ingrijiti. Copiii care continua sa impinga limitele au nevoie de obicei sa stie ca parintele este la conducere si ca-i va mentine in siguranta...pe ei si pe toti ceilalti din jurul lor. Le aratati acest lucru stabilind limite clare si ferme, dar cu empatie si intelegere. Iata formula voastra: "Ai vrut X, asa ca ai facut Y...Inteleg. Dar comportamentul Y nu este ok. Pentru ca doare (pe o persoana sau un lucru). Poti face in loc Z." Va fi copilul capabil sa explice nevoile lui daca il intrebati? Nu, si de asta le manifesta astfel! Dar exista 7 intrebari pe care sa vi le puneti, care va vor ajuta sa decodificati, sa intampinati nevoia, si sa schimbati comportamentul. In articolul urmator...
Cum ne protejam copiii de Bullying?
Vineri, Noiembrie 10, 2017
Este o problema din ce in ce mai des intalnita in scoli. Copilul nostru poate deveni tinta batjocurii si al agresivitatii fara sa ne dam seama. El are nevoie de indrumarea noastra pentru a face fata acestor atacuri si pentru a preveni inrautatirea situatiei sale. Mare atentie, caci aceste situatii nu numai ca dauneaza fizic ci si la nivel emotional si social. Ce putem face ca parinti pentru a ne pregati copilul impotriva bullying-ului? Sa-i invatam pe copii abilitati sociale de baza Din pacate agresorii cauta copiii pe care-i percep mai vulnerabili. Daca aveti un copil care este provocat din punct de vedere al abilitatilor sociale, faceti ca prioritate sa va sprijiniti copilul in toate modurile listate in acest articol, pentru a-l face mai putin atractiv batjocurii. Faceti apoi jocuri de rol acasa, mergeti la locurile de joaca si cunoasteti alti copii sau stabiliti intalniri de joaca. Copiii care au succes in a se integra in grupuri sunt cei care observa primii, si gasesc un mod de a se integra in grup. Uneori copiii doresc acceptarea de catre grup atat de mult incat ei continua sa stea pe langa grup chiar si atunci cand unul din liderii grupului incepe sa-i trateze urat. Daca suspectati ca si copilul dvs ar fi vulnerabil, ascultati ceea ce va spune despre interactiunile pe care le are pentru a-l ajuta sa invete sa-si asculte intelepciunea interioara, si lucrati pentru a-i oferi sanse de relatii sanatoase. Invatati copilul cate ceva despre dinamica fenomenului de Bullying Cercetarile arata ca agresorii incep cu hartuirea verbala. Felul in care raspunde "victima" la prima agresiune verbala determina daca cel agresat va continua sa fie tinta pentru agresor. Daca agresiunea ofera agresorului ceea ce isi doreste, adica un sentiment de putere din faptul ca i-a atins punctele sensibile celuilalt copil, agresivitatea va evolua. Este imperativ sa discutati problema cu fiecare copil inainte sa devina subiectii unor activitati de tip bullying, astfel incat ei sa se poata apara pe ei insisi cand un agresor ii testeaza pentru prima oara. Faceti jocuri de rol astfel incat copilul sa se simta comfortabil cand raspunde la provocari si batjocura Jocul de rol ajuta sa-si dea seama cum sa faca fata unei situatii de batjocura. Subliniati ca agresorul vrea sa provoace un raspuns care-l va face sa se simta puternic. Astfel, daca copilul isi arata emotiile si daca vrea sa raspunda atacului, va face exact ceea ce agresorul doreste. Explicati ca in timp ce poate copilul dvs nu poate controla cine il necajeste, el poate controla propriul raspuns intotdeauna. Asa ca in fiecare interactiune, felul in care va raspunde fie va inflama situatia fie o va dispersa. Copilul dvs trebuie sa evite sa fie "agatat" indiferent cat de tare il va enerva agresorul. Cea mai buna strategie este intotdeauna sa se mentina propria demnitate, si sa lase ca agresorul sa isi mentina demnitatea. Cu alte cuvinte, sa-ti mentii demnitatea in timp ce te retragi din situatie, nu sa ataci sau sa jignesti cealalta persoana. Pentru a face asta, spuneti pur si simplu ceva calm ca: Stii, o sa ma fac ca nu am auzit acel comentariu. Cred ca am altceva de facut in acest moment. Nu, multumesc. Apoi, pur si simplu plecati de acolo. Invatati-va copilul sa numere pana la 10 ca sa ramana calm, sa-l priveasca pe agresor in ochi, si sa spuna una din aceste fraze. Practicati pana cand copilul are un ton puternic si convingator. Invatati-va copilul ca nu e nici o rusine in a simti teama in fata unui agresor, in a ne indeparta de el, sau in a spune unui adult pentru a cere ajutorul. Situatiile de batjocura pot sa evolueze iar salvarea mandriei este mai putin importanta decat salvarea vietii. Invatati copii sa previna batjocura cand o vad Expertul in bullying, Michele Borba spune ca atunci cand cei care stau in preajma unei asemenea situatii, copii care se afla in apropiere intervin corect, studiile afirma ca ei pot opri agresiunea in primele 10 secunde. Cele mai bune interventii: Alaturati-va victimei si indepartati-o de pericol Mergeti si stati cu victima Intoarceti victima de la agresiune si duceti-o in cealalta directie spre ajutorul unui adult. Spuneti "arati suparat" sau "te-am cautat", sau "profesoara m-a trimis dupa tine". Cautati ajutor: agresorilor le place audienta. Aduceti ceilalti copii de partea voastra facandu-le cu mana, strigand "avem nevoie de ajutorul vostru". Confruntati-va cu agresorul: "Esti rautacios!" Apoi indepartati-va: "Hai, sa mergem de aici." Si bineinteles, daca sunteti ingrijorati pentru propria siguranta, strigati dupa o profesoara sau formati 911 de pe mobil. Cititi si: Metode de a-ti pregati copilul impotriva Bullying-ului
Cum invatam copilul sa faca la olita in cativa pasi simpli
Miercuri, Septembrie 06, 2017
Si am ajuns si la acest moment. Cel in care cautati olita perfecta pentru cel mic. Dar nu conteaza doar faptul ca are muzica sau ca este un colac care se poate pune peste cel de toaleta. Exista cateva reguli pe care ar trebui sa le instituiti pentru ca antrenamentul la olita sa decurga bine: Aranjati ore stabilite pentru ca amandoi sa puteti folosi olita Dimineata dupa trezire, dupa micul dejun, inainte de o gustare, dupa masa de pranz etc. Copilul poate sta doar acolo. Nu este obligat sa mearga la baie, ci doar sa stie ca si dvs urmati aceasta regula. Este mai usor daca cel mic simte ca exista un orar insa este in regula si daca doreste sa-si faca propriul orar. Felicitati-l fiindca isi asculta corpul. De obicei dupa un timp va cere tot mai mult sa mearga singur. Felicitati copilul ori de cate ori foloseste cu adevarat olita Sarbatoriti cu un cantecel, un dans, insa nu credeti ca a invatat deja sa faca la olita pana cand nu cere el sa mearga. Invatarea la olita este doar atunci cand trebuie sa mearga la toaleta si merge singur acolo. Asteptati-va la accidente Nu va exprimati dezamagirea cand apar accidente sau veti ridica stacheta prea sus iar copilul s-ar putea revolta si renunta. In schimb, raspundeti la accidente mormaind si spunand cu un zambet cald: "Ei bine, invatam din accidente. In curand o sa faci tot timpul in olita. Hai sa mai incercam o data. Accidentele sunt un pas catre directia cea buna. Cand copilul tau invata din greseli fara sa fie descurajat si observa accidentul imediat ce s-a intamplat, incurajati-l: "Ce bine ca ai observant imediat! Bravo! Hai sa mergem repede la baie in caz ca mai trebuie sa vina ceva. Dupa aceea o sa curatam impreuna aici. Ai observat singur cand a trebuit sa mergi la olita! Data viitoare o sa observi si mai devreme si vei avea timp sa ajungi si la baie!". Fiti entuziasti dar niciodata nu fortati! Insistenta complica invatatul la olita. Niciodata nu pedepsiti sau certati un copil cand are un accident, sau veti avea repercursiuni. Faceti un obicei La inceput copilul va avea probabil nevoie sa recunoasca semnalele care arata ca este momentul sa se indrepte catre toaleta. Daca observati ca incepe sa devina anxios sau ca incepe sa stea ghemuit in spatele patului, va trebui sa-i reamintiti. De fiecare data cand copilul observa insa si va spune ca trebuie sa foloseasca baia, chiar daca nu va spune la timp, este o ocazie de a-i admira progresul spre directia potrivita. Daca se teme de olita Ajutati copilul sa isi depaseasca fricile. Orice fel de jocuri prostute, distractive, care il pot face pe cel mic sa rada la olita il vor ajuta si sa i se evapore anxietatile legate de olita. Fiti atenti la constipatie Multi copii, mai ales cei care nu mananca suficiente cereale si legume, sau care nu fac suficienta miscare, tind sa faca scaune mai tari. Asta ii face mai predispusi la a amana cat mai mult defecarea. Acest lucru se poate intampla chiar si inainte ca cel mic sa iasa din pampers, insa este mai des intalnit odata ce copilul foloseste olita, pentru ca este solicitat sa se opreasca din ce face si sa mearga la baie. Cu cat copilul se obisnuieste mai mult sa amane, cu atat mai dificila devine defecarea si cu atat mai mult va dori sa o evite. Problema este ca si acei copii care fac zilnic treaba mare aduna multe materii fecale in corpul lor. Aceasta poate reduce sensibilitatea copilului la nevoia de a utiliza toaleta, astfel ca cel mic nici nu mai stie ca trebuie sa mearga. Si fiindca le impinge vezica urinara le poate cauza accidente urinare si pipi in pat. Din pacate majoritatea parintilor a caror copii se afla in aceasta situatie nici nu stiu ca cei mici sunt constipati si nu inteleg de ce au aceste accidente pana cand o radiografie va revela un rect largit. Invatatul la olita este un parteneriat, iar parintii sunt implicati Puteti stabili scenariul insa copilul face toata munca. Cel mai important secret pentru invatatul la olita fara stress este ca sic el mic sa fie pregatit. Daca va fortati copilul puteti sfarsi cu problem serioase, de la un copil cu constante lupte de putere la probleme de retentie fecala. Asteptati pana cand va fi pregatit. Conteaza cu adevarat cand va fi asta? Mai devreme sau mai tarziu, toata lumea foloseste toaleta.
Ce ne facem cand empatia nu functioneaza
Sambata, Septembrie 02, 2017
Cand parintii incep sa foloseasca indrumarea blanda, sunt adesea uimiti de cat de bine lucreaza empatia pentru a-si calma copilul. Pentru majoritatea persoanelor, inclusiv pentru copii, doar faptul ca ni se recunosc viziunile si sentimentele ne face sa ne simtim mai bine si devenim astfel mai cooperanti. Astfel ca odata ce parintii trec de frica de a fi de accord cu emotiile negative ale copiilor, empatia nu inseamna ca esti de accord, incep rapid sa empatizeze atunci cand copilul se afla in situatii dificile. "Nu merge nimic bine pentru tine astazi, nu?" "Ti-ai dori sa mananci inghetata acum, nu-i asa? te inteleg" "Vad ce nervos te simti!" De fapt, empatia este atat de eficienta in reconectarea cu copilul nostru suparat si in a-l ajuta sa se calmeze incat ne ia prin surprindere cand "nu are efect". Dar empatia nu este un truc pentru a controla cealalta persoana. Este un mod de a ne conecta si de a ajuta copilul sa proceseze emotiile. Deci cand empatia nu functioneaza, ganditi-va daca v-ati conectat cu adevarat si daca ati incerca sa va ajutati copilul cu emotiile. Iata cele mai frecvente probleme pe care le aud de la parinti despre folosirea empatiei: "Empatia il face pe copilul meu sa planga si mai tare" Da, cand validam sentimentele copiilor, emotiile se intensifica de obicei. Dar nu cream acele sentimente negative. Ele exista inauntrul lor oricum, conducandu-le comportamentele. Ganditi-va la un moment cand ati avut sentimente puternice inchise in interior. Poate cand s-a intamplat ceva foarte suparator. Il tineati sub control. Apoi a venit cineva cu care va simteati in siguranta, si v-a imbratisat, si ati izbucnit in lacrimi. Astfel ca atunci cand copiii au sentimente puternice si empatizam, ei se conecteaza mai mult cu sentimentele lor. Si asta e un lucru bun. Pentru ca odata ce ei simt acele emotii, ele se evapora. Asa lucreaza emotiile. "Empatia nu opreste crizele" Copiii se inrautatesc cand nu se simt auziti, asa ca daca puteti sa ii ajutati sa se simta intelesi, veti preveni multe din crizele si scandalurile lor. Daca din cand in cand nu o faceti, este pentru ca cel mic sa planga si sa-si arate emotiile. Astfel ca odata ce copilul face scandal, acceptati pur si simplu emotiile lui si comunicati-i ca se afla in siguranta, astfel incat sa va poata arata toate acele sentimente. Cu cat mai putine cuvinte cu atat mai bine. Doar cat sa auda compasiunea noastra si sa stie ca suntem pregatiti cu o imbratisare. Empatia nu va opri scandalul, dar il va ajuta pe copil sa lase toate acele sentimente sa iasa afara. Aceasta este vindecarea. "Continui sa spun "esti foarte suparat si frustrat" dar se enerveaza si imi spune sa nu-i mai spun" Cum recunoastem sentimentele depinde de varsta celeilalte persoane. Cu un copil de 3 ani furios, ati putea cobori la nivelul lui sa-I spuneti: "esti asa de furios!" cu o voce care dovedeste clar ca intelegem cat de puternic e sentimentul lui. Copilul este deseori asigurat ca mama nu crede ca este o urgenta, ca este doar un val care a venit peste el. Dar odata ce copiii cresc, daca numim emotia ii facem sa se simta analizati si controlati, nu intelesi. Imaginati-va daca ati fi suparati si partenerul ar continua sa repete "esti foarte furioasa si frustrata!". Probabil ca va veti enerva si mai tare. Scopul aici este ca cel mic sa se simta inteles. Pentru asta folositi un ton de voce care sa se potriveasca cu felul in care se simte. Etichetarea emotiei este in regula daca asta il face sa se simta inteles. Altfel nu exista un motiv sa o facem. "Oh, Cristi... inteleg foarte bine cat de mult iti doresti...chiar iti doresti sa facem asta, nu?" "Ce dezamagire!" Odata ce cresc copiii, un simplu "Imi pare rau ca este atat de greu, iubirea mea" sau chiar "Mmmm..., oh, nu...Doamne!" vor face ca empatia sa fie inteleasa. Si bineinteles, in timp ce copilul este in mijlocul crizei, singurul lucru pe care trebuie sa-l stie este ca sunt in siguranta, ca este inteles, si ca suntem pregatiti sa ii oferim o imbratisare. "Empatizez cu emotiile, dar raman totusi suparati pe mine" Daca empatizati cu adevarat, veti simti ceva din ce simte copilul dvs. Un test pentru acest lucru il dovediti daca aveti lacrimi in ochi sau nu. Daca puteti vedea lucrurile din perspectiva lui si daca puteti simti acel nivel profund de empatie, copilul dvs va simti ca va pasa si ca este inteles. Adesea, este suficient ca sa-l ajutati sa se deplaseze printre emotii. Daca nu reuseste, este pentru ca empatia singura nu se adreseaza neaparat la ce-l supara pe copil. Deseori trebuie sa facem un pas inainte si sa-l ajutam sa rezolve problema. "Esti atat de suparat ca surioara ta iti tot doboara turnul de cuburi. Hai sa-ti gasim un loc unde poti construi in liniste." Uneori copilul are nevoie de sprijinul nostru pentru a rezolva problema "Esti ata de suparat pe fratele tau. Cred ca trebuie sa auda cum te simti. Hai sa-l gasim pe fratele tau, si voi sta cu tine in timp ce-i spui." Si uneori pur si simplu nu poate avea ceea ce-si doreste, dar puteti sa-I oferiti ceea ce-si doreste cu o dorinta: "Vrei sa scriu asta pe lista de dorinte pentru ziua ta si sa vezi daca o sa mai doresti cand va sosi momentul?" Uneori insa, implinirea dorintelor nu este suficienta si nu exista o rezolvare a problemei. Dezamagirea este atat de mare sau trezeste o suferinta atat de veche care astepta sa fie exprimata incat doar lacrimile mai lipsesc. In cazul acesta, empatia a functionat pentru ca cel mic sa se simta suficient de sigur ca sa-si arate supararea. Asa construiesc copiii flexibilitatea: se simt suficient de in siguranta cu tine ca sa se lase sa simta deplin dezamagirea si invata ca pot iesi din asta simtindu-se ok. Plange? Este un lucru bun!
Cele 7 trucuri ca sa fim calmi cand copilul face o criza
Joi, August 24, 2017
"Da-i drumul!" In momentul in care simti deja ca ti se ridica tensiunea, da-i drumul. Daca o lasi sa te supere, ceea ce urmeaza este furie, si ca sa il citam pe Yoda: "acest lucru ne duce catre partea intunecata". Observa, si intrerupe. Gaseste-ti propria modalitate de a accepta lucrurile cu gratie. Toti parintii se infurie pe copiii lor. Nu e nimic in neregula cu a simti furie. Furia este un mesaj. Insa in valoarea momentului, cand suntem in starea de lupta fugi sau stai pe loc, nu mai putem auzi cu claritate mesajul. Si cand ne aflam in starea de lupta, copilul nostru arata ca un inamic. Iar mesajul transmis la nivel interior si exterior spune ca trebuie sa exterminam inamicul: propriul nostru copil! De fapt, mesajul atunci cand copilul se supara este ca are nevoie de ajutor, chiar daca ii este dificil sa se exprime. Poate ca trebuie sa il punem la somn o ora mai devreme, sau sa ne conectam mai mult cu el, sau pur si simplu sa-i oferim suficienta siguranta ca sa poata plange si ca sa ne poata arata acele lacrimi si frici care il fac sa izbucneasca asa. Dar nu putem intelege si nici actiona conform acelui mesaj cand suntem infuriati. A ramane calm este esential pentru a rezolva problema in sine, in loc sa o inrautatim. Deci cum sa ramanem calmi cand cel mic face crize? Observati ca incepeti sa va enervati Uneori, nu observam decat in momentul in care suntem deja in partea intunecata. Dar de obicei putem vedea cum creste supararea noastra fiindca incepem sa punem carbuni pe foc. La ce ne referim? Incepem sa verificam toate motivele pentru care avem dreptate, iar copilul nostru este un monstrulet nerecunoscator. Odata ce incepem sa punem carbuni, este greu sa evitam incendiul. Asa ca, imediat ce observati ca mintea incepe sa comenteze despre faptul ca cel mic este negativ, STOP. Respirati adanc si opriti aceasta cursa a furiei. Folositi-va butonul intern de pauza Chiar daca sunteti deja jos de tot pe drumul gresit si strigati, opriti-va. Luati aer in piept si apasati butonul de pauza. Inchideti gura, chiar si in mijlocul frazei. Nu va fie jena. Oferiti un model de control bun al furiei. Pastrati-va jena pentru cand aveti o criza de isterie. 5 minute pauza Nu incercati sa discutati vreo problema cu copilul cat sunteti nervosi. Calmati-va si re-centrati-va pentru a putea auzi cu adevarat mesajul din spatele furiei. Va sperie comportamentul copilului? Frustrata din cauza partenerului? Extenuata sau stresata si din aceasta cauza exagerati cu reactia fata de comportamentul copilului care este potrivit varstei lui? Toate acestea se pot vedea constientiza in aceasta pauza mentala. Simtiti emotiile din corp Nu sugerez sa va inghititi furia, ci doar sa rezistati tentatiei de a actiona condusi de ea. Simtiti strangerea din stomac, aceea senzatie sufocanta din gat, si respirati in acele locuri tensionate. In timp ce pur si simplu va deschideti catre sentimentele din corp, veti simti cum incep sa se topeasca si sa dispara. Acesta este secretul constientizarii: odata ce stam cu acele emotii, acceptandu-le cu compasiune, ele se topesc si dispar. Schimbati-va starea Acum, reformulati-va gandurile despre situatie si veti afla ca aveti sentimente diferite. Daca va ganditi ca cel mic are nevoie sa fie invatat o lectie buna chiar acum, nu va veti putea calma. Daca va reamintiti ca se comporta ca un copil pentru ca ESTE un copil, si ca are nevoie de iubirea noastra atunci cand o merita cel mai putin, veti putea sa va schimbati din starea de furie. Incercati o Reluare Spuneti-i copilului ca va pare rau ca v-ati suparat atat de tare, si ca amandoi veti incerca sa o luati de la inceput. De data asta, ramaneti calmi. Empatizati. Ascultati sentimentele copilului si incercati sa vedeti lucrurile din perspectiva lui. Rezistati tentatiei de a invinovati. Cautati in schimb solutii care sa functioneze pentru amandoi. Daca copilul a stricat ceva, inclusiv o relatie, intrebati-l ce ar putea face ca sa o repare. Dar incepeti intotdeauna cu ascultarea supararilor lui si cu empatia. Practicati, practicati, practicati Nu o sa va mint. Asta e o munca foarte grea, una din cele mai grele pe care o poate avea cineva. Daca sunteti obisnuiti sa va iesiti din fire, va trebui sa va invatati creierul noi cai de auto-disciplina. Asta necesita practica. Din fericire, de fiecare data cand rezistati reactiei in stare de furie, va reprogramati creierul, astfel incat controlul furiei sa devina tot mai usor de fiecare data. Desigur, uneori veti pierde Dar daca veti continua sa incercati, retinandu-va cu compasiune si observandu-va emotiile, veti vedea ca si atunci cand copiii fac crize, veti fi capabili sa ramaneti calmi. Intr-un anumit moment, va veti da seama ca va veti pierde foarte rar cumpatul. Veti mai avea comportamente copilaroase atata vreme cat traiti cu copii, dar reactia va fi diferita. Mult mai putin scandal, si mult mai multa iubire. Yoda ar fi mandru. Un articol de Laura Markham
Agresivitatea la copii si cum intervenim ca parinti
Luni, Iulie 24, 2017
Situatiile acelea jenante in care copilul tau smulge jucaria pe care el "o vrea" din mainile altui copil sau face criza de plans daca nu o primeste. Le stim cu totii. Insa, atunci cand copilul nostru loveste alti copii si isi manifesta supararea intr-un mod foarte agresiv, atunci, noi parintii, dorim sa intervenim si sa ne ajutam copilul sa reactioneze sanatos si sa treaca peste aceasta faza a dezvoltarii lor emotionale. Iata si cum: In situatia in care copilul nu poate avea nicicum jucaria pe care o doreste fiindca in acel moment este la alt copil - care nu vrea sa o imprumute nici maca un pic - noi parintii va trebui sa le explicam frumos copiilor ca este normal sa fie dezamagiti si suparati. Asigurarea confortului emotional este foarte important in aceste momente si nu inseamna ca ne rasfatam copiii, dar nici nu le ignoram sentimentele. Daca le ignoram, s-ar putea chiar sa avem reactia agresiva de care vorbeam la inceput si cel mic ar putea lua cu forta ceea ce nu primeste. Daca recunoasteti sceste sentimente mari ale copilului, el nu le va mai exprima atat de puternic. Cel mic trebuie sa invete sa isi astepte randul. Le putem spune copiilor ca ii ajutam sa dezvolte empatia oferindu-le empatie. O imbratisare si multa iubire este ceea ce au nevoie. Veti vedea ca dupa un plans si o imbratisare va fi mult mai relaxat si mai putin agresiv cu ceilalti copii. Foarte posibil sa si uite de jucaria pe care o dorea cu atata disperare. Uneori, ceea ce copiii au defapt nevoie este sa se reconecteze cu noi, parintii, sau sa se descarce de stres. Cu totii stim ca ne putem simti mult mai bine dupa un plans bun. Daca in ciuda celor mai bune eforturi, va lovi alti copii, respirati adanc si mentineti-va calmul. In primul rand, ocupati-va de celalalt copil. Tineti-va bratul in jurul fiului/fiicei dvs in timp ce spuneti "Imi pare atat de rau. Cred ca te doare..lui Matei ii pare atat de rau ca te-a lovit. Speram ca te simti mai bine. Matei era suparat si a uitat sa-si foloseasca cuvintele, nu-i asa dragul meu?" Daca Matei este destul de linistit ca sa-l ajute pe celalalt copil, atunci totul e minunat. Daca nu e, atunci nu-l fortati. Se afla inca in stadiul de lupta sau fuga. Orice copil care loveste are sentimente mari care trebuie procesate Pana cand reuseste, va lovi din nou. In opinia mea, a-l lasa sa se joace intr-un grup de copii este destul de iresponsabil. Mai bine ar fi sa il duceti intr-un loc sigur si privat unde il putem ajuta sa planga, sau sa rada, ca sa exprime acele sentimente. Doar dupa aceea este sigur sa il aduceti inapoi la joaca. Normal ca va plange Daca nu va simtiti confortabili cand are criza de plans in public, va puteti scuza gazdei unde va aflati, va puteti lua lucrurile si puteti pleca. Il veti putea tine in brate in timp ce plange. Nu le reprimati sentimentele A suferit deja consecintele agresivitatii sale. Acum are nevoie de empatia noastra pentru a putea procesa furia si tristetea dupa ceea ce s-a intamplat. Are nevoie sa auda ca el nu este rau, ci doar mic, si ca noi avem incredere in capacitatea sa de a-si controla aceste provocari. "Stiu ca esti si suparat si furios ca a trebuit sa plecam si sa lasi jucaria acolo. Dar cand lovesti, doare, si trebuie sa dam inapoi jucaria si sa plecam. Este ok sa ne suparam dar nu este ok sa lovim. Ne folosim cuvintele si ne tinem mainile pe corpul nostru. Stiu ca te-ai suparat foarte tare, dar data viitoare te voi ajuta sa-ti folosesti cuvintele. E greu cand esti mic. Dar cresti tot timpul. O sa-ti amintesti curand." Intariti orice comportament pro-social, inclusiv atunci cand abia se retine. "Ai vrut camionul si ai spus asta cu cuvinte! Wow! Bravo tie! Hai sa vedem daca ne vine si noua randul la camion, da?" Daca puteti face un obicei din a respecta sentimentele copilului de-a lungul zilei, el va incepe sa dezvolte inteligenta emotionala necesara controlului acestora. Asta nu inseamna ca trebuie sa fiti de acord cu el, sau ca nu-i mai puneti limite. Inseamna doar ca ii recunoasteti sentimentele si-i oferiti empatie, chiar in timp ce stabiliti limite: "Stiu ca vrei niste bomboane, dar imediat mancam de amiaza asa ca nu mancam bomboane. Stiu ca esti suparat din cauza asta, poti manca niste morcovi daca ti-e foame, si pot sa iti dau o imbratisare ca sa te simti mai bine. Putem sa citim o poveste pe canapea pana se face mancarea, stiu ca iti doresti asa de mult o bomboana ca iti vine sa plangi. E greu sa fii atat de suparat si de furios, dar cand esti pregatit eu te iau in brate." Motivul pentru care nu lovim alte persoane este pentru ca stim ce simt A-i ajuta pe copii sa dezvolte empatie este ceva ce putem face zilnic, facand lucruri obisnuite: cand o fetita plange in carucior puteti spune: "Ma intreb de ce asa de trista", sau cand un alt copil cade si se loveste "Oh, cred ca il doare, oare daca il luam in brate s-ar mai inveseli?" Explorati modalitati sigure de a exprima frustrarile De exemplu cand cel mic se simte bine, puteti imita diverse expresii faciale: "Hai sa ne prefacem ca suntem suparati si sa facem mutre". Apoi in situatii de grup puteti spune sa va arate fata de "sunt suparat", sau sa ia o minge si sa o stranga ca sa arate cat de suparat este. Ori puteti sa-i invatati pe copii cum sa respire profund cand sunt nervosi sau frustrati: respirati adanc pe nas, tineti un moment respiratia, si lasati sa iasa pe gura tinand buzele tuguiate. Trucul cu aceste tehnici este sa le aratati cat se simte bine dispus, si sa i le reamintiti cand este suparat. Veti fi uimiti cand il veti vedea incercand una din aceste tehnici cand se afla intro- situatie stresanta. Aceasta faza de dezvoltare este dificila pentru parinti, dar este ocazia perfecta pentru a ne ajuta copiii sa dezvolte empatie si inteligenta emotionala. Amintiti-va asta data viitoare cand il tineti in brate dupa ce a lovit un copil, va fi un atu pentru tot restul vietii lui. Un articol de Laura Markham Citeste si: Copilul meu loveste alti copii! Cele 9 lucruri pe care le poti face sunt...
Copilul meu loveste alti copii! Ce pot face?
Vineri, Iulie 14, 2017
In articolul trecut am aflat ca toti copiii trec prin diverse perioade in care exprimarea sentimentelor si emotiilor pe care le au nu sunt tocmai placute sau agreate. Multe din aceste exprimari iau forma agresivitatii, a crizelor de isterie sau a crizelor de plans. Iata cateva din explicatiile Dr Laura Markham pentru situatiile in care copilul loveste si cum pot fi ele controlate de catre parinti: 1. Copiii foarte sensibili se descurca mai bine cand se joaca doar cu un singur copil/persoana o data Cu timpul ei castiga abilitatea de a-si expresa sentimentele si de a negocia, astfel ca se vor simti mai confortabil in situatii de grup. Este recomandat sa reduceti timpul petrecut in grupuri daca observati comportamente agresive cu alti copii, in special lovitul altor copii. 2. Pregatiti-i inainte de joaca Astfel va veti creste sansele ca lucrurile sa decurga normal, atunci cand descrieti ce se va intampla si-i veti asigura ca sunteti acolo cu ei tot timpul. "Cand ajungem acasa la Andrei, vor mai fi alti doi copii acolo, Mihai si Gabi. Tu si ceilalti copii o sa va jucati impreuna in piscina din curte. Mami va fi chiar acolo daca ai nevoie. Poti sa sari in apa si o sa te distrezi tare, dar ne tinem mainile pe corpul nostru doar. Daca vrei o jucarie, imi spui mie si eu te ajut sa vorbesti cu cei care au jucaria ca sa iti vina si tie randul la ea. Daca te superi, imi spui si eu o sa te ajut, da? Daca uiti si lovesti pe cineva, nu ne mai putem juca, si va trebui sa nu ne mai distram si sa plecam acasa. Asa ca mami va fi acolo langa tine cand ai nevoie de mine, ok?" 3. Stati aproape Cand ajungeti acolo, explicati celorlalte mame ca baiatul/fetita dvs trece printr-o etapa in care ia jucariile de la alti copii, si ca incercati sa il opriti din timp stand langa el. "Sper ca nu credeti ca sunt nepoliticoasa, dar azi chiar trebuie sa ma concentrez pe el/ea. Abia astept sa stam la povesti data viitoare." 4. Fiti prezenti emotional si cat mai aproape fizic, in timp ce copilul se joaca cu ceilalti Acea conexiune ii va ajuta sa se simta mai in siguranta, ceea ce inseamna ca vor fi mai relaxati si mai putin amenintati, prin urmare mai putin agresivi cu ceilalti copii. Bineinteles, inseamna ca nici nu veti avea timp sa interactionati cu alti adulti cat timp se afla in aceasta faza. Dar va promit ca nu va dura. 5. Modelati capacitatea de negociere Celalalt beneficiu in a sta foarte concentrat pe copil in timp ce se joaca cu ceilalti copii, cel putin cateva luni, este nu doar faptul ca puteti preveni violenta, dar il puteti invata si abilitati sociale. Veti vedea cand vrea sa ia lucrurile cuiva si veti putea interveni. "Chiar vrei sa iei ratusca aceea. Dar acum e la Andrei. Hai sa-l intrebam pe Andrei daca poti sa o ai si tu cand termina cu ea." 6. Ajutati-l sa invete cum sa negocieze cu alti copii oferindu-i solutii "Andrei are acum ratusca si in curand iti va veni si tie randul. Vad ca e greu sa astepti. Crezi ca putem sa-i oferim lui Andrei un schimb cu alta jucarie? Ar putea spune nu, dar putem totusi intreba". Apoi aratati-i cum sa-i ofere la schimb alta jucarie lui Andrei. 7. Asigurati-l Daca Andrei nu accepta targul de exemplu, empatizati cu dezamagirea celui mic, laudati-l pozitiv ca nu loveste, apoi asigurati-l ca merita sa astepte si ca sunteti acolo ca sa-l ajutati: "Iti place mult acea ratusca, asa-i? Stiu ca e greu sa vezi cum se joaca altcineva cu ea, si e greu sa astepti. Dar Andrei spune ca iti va da ratusca cand termina joaca cu ea." 8. Incercati sa-i invatati pe copii cum sa-si controleze atentia pentru a-si controla impulsurile "Hai sa asteptam sa-ti vina randul. Eu te ajut sa astepti. In timp ce asteptam, hai sa folosim lopatica si sa facem un drum pe unde sa mearga ratusca, ok?" 9. Fiti pregatite pentru o "cadere" Daca cei mici sunt prea suparati ca nu pot avea acea jucarie, si nu puteti nici sa le distrageti atentia, este posibil ca toata situatia sa se sfarseasca in plansete. Si e in regula. Datoria noastra este sa-i imbratisam si sa-i lasam sa planga, in timp ce le spunem ca intelegem. Pentru noi nu e mare lucru, dar pentru el este totul. In acel moment, vrea acea jucarie mai mult ca orice altceva in viata. Astfel ca atunci cand plange si noi il linistim, nu va primi acea ratusca, dar primeste ceva mai valoros: ocazia de a-si exprima toata profunzimea disperarii in timp ce este acceptat de cea mai importanta persoana din lume. El invata ca toata personalitatea lui este acceptata, si iubita. Acel sentiment de a fi in intregime iubit se extinde in timp si il face mai generos cu ceilalti. Lucrul interesant este ca odata ce plange, poate sa nici nu-i mai pese de ratusca, ceea ce arata ca lacrimile lui ar putea sa nu aiba legatura cu ratusca, ci cu frustrarea de a fi atat de mic si neputincios in aceasta lume mare. Ar trebui sa-l lasati sa piarda chiar acolo la locul de joaca? Depinde cat de constinciosi suntem de noi insine si cat de mult spatiu exista pentru a evada. Il poate face pe un copil sa se simta si mai suparat si mai putin in siguranta daca il indepartati de scena. Pe de alta parte, nu vreti ca celelalte mame sa creada ca ar trebui sa ia jucaria de la Andrei si sa i-o dea copilului nostru ca sa nu mai planga. Asa copilul nostru va crede ca daca va plange va obtine jucaria, ca sa nu mai spunem de faptul ca Andrei va fi suparat pe el. Poate veti dori sa-l luati pe cel mic si sa-l duceti in cealalta camera. Alte strategii de calmare a copilului si de management al furiei in articolul urmator! Citeste si Copilul loveste: ce ne facem...
Cand copilul tau loveste alti copii
Joi, Iulie 06, 2017
Dupa cum stiti, multi copii mici trec prin faza loviturilor. Este un stadiu jenant si extrem de enervant pentru parinti, dar este complet normal si cu siguranta copilul va depasi acest stadiu. Copilul care loveste nu este "rau" Job-ul nostru ca parinte este sa il ajutam sa teaca prin aceasta faza simtindu-se o persoana buna care se poate controla pentru a putea crea relatii pozitive cu ceilalti, si nu o persoana rea care nu se poate controla si-i raneste pe ceilalti, pentru ca apoi sa se simta oribil. Pentru ca sunt atat de mici, copiii au o toleranta mica la frustrare si putin control al impulsurilor. Cand vor ceva, dorintele lor se simt atat de puternic incat vor face tot posibilul ca sa-l obtina, si nici accepta nici un inlocuitor. Constiinta copilului asupra nevoilor altora nu este inca bine dezvoltata si nici nu simte ca este atat de urgenta ca propriile nevoi. Astfel ca atunci cand sunt alti copii in cale, va trece peste ei, la propriu. Asta nu il face o persoana rea, il face doar un copil in varsta de 15-22 luni. Ce pot parintii sa faca? Ce ar trebui deci sa facem cu lovitul si mai ales cu participarea in colectivitate sau la locurile de joaca? Sa le luam pe rand, in ordinea inversa: Locurile de joaca pot fi excelente pentru copiii mici si prescolari. Ele permit copiilor sa dezvolte abilitati sociale si le dau parintilor sansa de a interactiona cu alti adulti. Dar locurile de joaca sunt si foarte stresante pentru cei mici. E mai multa galagie, multa lume, si ei trebuie sa navigheze social printre ceilalti copii, sa lupte pentru jucarii, iar mama sta de obicei de vorba cu cineva. Astfel ca ei se simt de multe ori deconectati de mama. Daca simt ca nu ii urmarim tot timpul, s-ar putea simti si stresati. Cand, in sfarsit, pun mana pe o jucarie, un alt copil le-o ia inainte, si ei nu mai simt nici relaxare si nici protectie. Copiii sensibili pot sa declanseze emotii foarte usor si sa fie supraincarcati de stimularea provenita de la grup. Stim ca acesti copii se streseaza in prezenta grupurilor din cauza ca le creste enorm nivelul de cortizon. Din pacate, stresul ii face pe copii sa se simta mai putin protejati, iar atunci cand oamenii se simt neprotejati le este mai greu sa fie generosi cu ceilalti. Chiar si copiii care se inteleg bine cu alti copii se descurca mai greu in grupuri. Supravietuirea la locul de joaca Locurile si grupurile de joaca sunt de asemenea complicate pentru ca parintii au idei diferite despre a imparti cu altcineva obiecte. Copiii mici tind sa fie foarte posesivi cu jucariile, iar impartasitul ca si concept nu prea functioneaza la ei. Asa ca cel mai bine este sa-I invatam pe copii sa faca cu randul. Insa fortandu-i verbal pe copii putem sa declansam lovitul si agresivitatea. Cum? Copiii nu prea inteleg ce se intampla si cu cat li se iau mai multe obiecte fara ca ei sa fie capabili sa-si exprime furia de a trebui sa renunte la jucarie, cu atat mai sigur vor incepe sa ia lucruri unul de la altul. Cu alte cuvinte, noi credem ca-I invatam pe copiii nostri sa imparta, sau macar sa faca cu randul, dar cand il fortam pe cel mic sa dea un obiect dorit unui alt copil, sau il luam din mana pur si simplu, il invatam ca el nu se afla deloc in siguranta in acea situatie. Cineva ar putea sa-i ia jucaria din mana oricand, char si mama lui de obicei de incredere. In cel mai rau caz ii va fi greu sa se simta generos cand vine vorba de impartit. In cel mai bun caz, i se va parea mult mai greu sa fie generos cand vine vorba de impartit. Dar in cel mai rau caz, poate deveni agresiv cu ceilalti, fiindca in mod evident el trebuie sa aiba grija de el insusi in aceasta situatie amenintatoare. Ce putem face cand copilul loveste Preferata mea este o regula de grup ca cel care are jucaria sa o foloseasca cat timp doreste. Cu alte cuvinte, copilul hotaraste cat timp va dura randul sau. Daca altui copil i se va parea ca este prea greu sa astepte, adultii il vor ajuta pe copil sa astepte aratandu-i cum sa exprime orice suparare si gasind apoi ce altceva poate sa faca. Odata ce copiii inteleg aceasta regula, ei nu se mai simt atat de posesivi cu lucrurile fiindca stiu ca au control asupra cat timp vor sa le foloseasca. Adultii nu arata ca model cum sa ia lucrurile de la ei ca sa le dea altora la rand. Astfel cei mici devin mai generosi. Defapt, ei castiga experienta de a simti cat de bine se simte sa fii generos, fiindca atunci cand chiar au terminat cu o jucarie, ei o dau unui copil care isi asteapta randul. Aceasta interactiune calda intareste tendinta lor de a fi generosi. Insa daca nu exista acea regula de grup, nu e cauza pierduta pana copiii vor creste mai mari, sau dobandesc capacitatea de a se exprima verbal sau de a dezvolta un control al impulsurilor. Exista totusi lumina la capatul tunelului si se poate face ceva chiar acum pentru a salva situatia si a-l ajuta pe copilul nostru sa treaca mai rapid prin aceasta faza. In articolul urmator veti afla si ce anume.
Psihologul Laura Markham ne spune cum sa ne stimulam bebelusii
Marti, Iulie 04, 2017
Bebelusii au nevoie de prezenta unui adult care este atent la nevoile lor, insa nu au de castigat daca toata viata noastra se va invarti in jurul parintilor. Copilul trebuie sa stie ca vom fi acolo daca are nevoie de noi Bebelusii umani sunt creati sa se dezvolte prin interactiunea cu persoanele dragi si prin observarea vietii de familie si a vietii comunitatii. Asta inseamna ca ceea ce are nevoie cel mic cel mai mult este sa interactioneze cu noi intr-un mod iubitor, calduros, si plin de veselie. Este de ajuns sa ne observe in timp ce ne desfasuram in sarcinile noastre zilnice. Asa ca va rugam sa va impartasiti viata cu bebelusul dar sa nu va concentrati pe el chiar in fiecare secunda. Cu alte cuvinte, el trebuie sa stie ca vom fi acolo daca are nevoie de noi. Dar nu ii este de ajutor sa simta ca este mereu in centrul atentiei. Poate va ganditi ca doar asa va ingrijiti copilul cu raspundere. Raspundeti la nevoile lui si ii stabiliti un mediu in care sa poata explora si evolua. Dar nu-i dati fiecare secunda lui, fiindca o astfel de presiune ar face orice copil anxios. A fi responsabil cu copiii si nevoile lor este important in sensul ca-i hraniti cand le este foame si le creati ocazia de a dormi cand sunt obositi, sau ca-i lasati sa exploreze natura lasandu-i sa vada bondarul de pe trotuar. Dar nu vreti sa simta ca va uitati de multe ori la ei si spuneti: "Ce sa facem acum?" Ei trebuie sa stie ca cineva mai mare decat ei se afla la comanda. Faceti in schimb un program care sa fie adaptat lor si asigurati-va ca ei vor sti la ce sa se astepte: "Dimineata mama spala vasele in timp ce eu ma joc aproape de ea cu jucariile mele. Apoi iesim sa facem cumparaturi." Apoi in timp ce trece ziua, interactionati cu caldura cu cel mic Creierul unui copil nu are nevoie de bombardare senzoriala. Va gasi o gramada de activitati care sa-i stimuleze dezvoltarea cognitiva de-a lungul zilei. Dar creierul unui copil trebuie sa interactioneze cu persoanele speciale de-a lungul orelor in care este treaz. Ne foloseste ca baza de siguranta de unde sa exploreze lumea, si se uita la noi pentru a stii cum sa interpreteze ceea ce experimenteaza. In timp ce interactioneaza cu noi, creierul lui face conexiunile neuronale care il vor modela pentru tot restul vietii. Astfel ca dezvoltarea intelectuala a bebelusului este construita pe suportul sigurantei emotionale. Asta inseamna ca atentia noastra primara trebuie sa se concentreze pe a-l inveseli, a ne implica in activitati cu el, a-i raspunde, aratandu-i lumea si asigurandu-I cand isi exprima ingrijorarea fata de lucruri. Studiile arata ca acei copii care sunt avansati intelectual, emotional si fizic sunt aceia ale caror mame sunt mai atente si care raspund cu caldura cand se implica in relatia cu copiii lor. Dezvoltarea intelectuala a copilului Copiii in mod clar nu au nevoie sa ne focusam pe dezvoltarea lor intelectuala in sensul matematicii, alfabetului sau altor sarcini intelectuale coventionale. Vor gasi o stimulare intelectuala in jocuri gen "De-a v-ati ascunselea", in scoaterea vaselor de bucatarie din dulapuri si in felul in care vede lumea din rucsacul tau sau din marsupiu in timp ce interactionezi cu alte persoane. Poate ai auzit ca este benefic sa citesti bebelusului, si asa este. Implicati copiii si vorbiti cu ei, este mult mai bine. Implicati-I in activitatile zilnice in timp ce impaturiti hainele, spalati vasele, faceti cina. In curand copilul tau va fi la varsta mersului de-a busilea, si va dori sa exploreze totul. Trebuie mentionat ca bebelusii carora li se spune "NU" prea des invata sa nu gandeasca "inside the box". Asta inseamna ca orice refuz este pentru ei o provocare de a descoperi noi metode spre a obtine ceea ce doresc. Daca vrem sa stimulam intelectul copilului nostruI, trebuie sa ne asiguram ca am creat un mediu sigur pentru el, ca il supraveghem, dar ca ii dam in acelasi timp mana libera sa exploreze. Poate ca va insemna cateva luni de rearanjat cartile pe rafturi zilnic, dar va depasi curand aceasta etapa si va trece la urmatoarea, ajungand la concluzia ca lumea merita sa fie explorata si ca nimic nu il poate opri. Alte idei despre cum sa ne stimulam bebelusii in articolul urmator!
Ai putea indrazni sa nu disciplinezi?
Miercuri, Mai 10, 2017
Esti o mama iubitoare, iar copiii tai in general sunt cuminti. Dar toata lumea stie ca si ei au nevoie de disciplina. Ce ar insemna insa o disciplina plina de iubire? Cuvantul disciplina suna foarte rece si cumva negativ, asa ca cel mai bine ar fi sa definim termenii. In dictionar, disciplina se mai numeste si: pedeapsa, instructie, antrenament care modeleaza, corecteaza sau perfectioneaza facultatile mentale sau caracterul moral; control obtinut fortand ascultarea si subordonarea. Astfel ca disciplina in principiu a insemnat instructie si ghidare si provine din radacina latina a cuvantului discipol. Azi totusi, acel sens al cuvantului este invechit si cuvantul a ajuns sa insemne doar pedeapsa. Dictionarul defineste pedeapsa ca si actiune facuta cu intentia de a rani, fie fizic, fie psihologic, cu scopul de a preda o lectie. Asa ca nu exista deloc o disciplina iubitoare, fiindca cel mic nu va experimenta niciodata ceva destinat sa cauzeze durere ca fiind iubitor. Cum am ajuns oare la ideea ca, pentru a-i ajuta pe copii sa faca ceva mai bine, noi trebuie sa-i facem sa se simta mai rau? Daca cel mic nu experimenteaza disciplina ca dureroasa, atunci e doar o invatatura. In acel caz, de ce sa confundam problema si sa o numim disciplina, care are conotatii atat de negative? De ce sa nu o numim invatatura sau indrumare iubitoare? Ce s-ar schimba? Pentru inceput, ar schimba felul in care ne intelegem copiii. In loc sa vedem ca cei mici au nevoie de pedeapsa ca sa-i convingem sa nu se mai poarte urat intentionat, am utiliza niste lentile cu totul diferite. Ii vom vedea ca avand nevoie de indrumare, invatare si sprijin. Ne-am da seama ca: Toate comportamentele negative sunt un strigat dupa ajutor sau conectare Raspundeti la nevoi si comportamentul se va schimba. Multe din ce consideram noi "purtare proasta" sunt copilarii normale si pot fi corectate simplu prin indrumare iubitoare. Copiii invata ceea ce traiesc pe pielea lor Prin experiente repetate, fiecare moment petrecut alaturi de copilul nostru modeleaza felul in care ei vor sti sa se controleze singuri si cum sa se relationeze cu ceilalti. Daca un copil nu ne implineste asteptarile, acesta are nevoie de mai mult sprijin. Asta inseamna fie ca are nevoie de mai mult sprijin pentru a o face, fie ca e vorba de invatare, conectare, limite empatice sau de ajutor in a lucra cu emotiile care le stau in cale. Odata ce copiii isi pot regla emotiile, ei pot sa isi regleze si comportamentele Daca cei mici se simt conectati cu noi, ei vor sa ne urmeze indrumarea, dar uneori nu pot deoarece emotiile lor ii coplesesc cortexul frontal aflat inca in dezvoltare. Ajutati-i cu emotiile si vor putea sa isi controleze comportamentul. Va intrebati daca unele comportamente negative sunt pur si simplu facute pentru ca cel mic face ce vrea? Bineinteles! Dar in acest caz, este un stegulet rosu, un semn ca cel mic considera  conexiunea cu tine mai putin importanta decat sa faca ce vrea el. Astfel, relatia are nevoie de imbunatatire, sau copilul are nevoie de ajutor cu emotiile care il impiedica sa se conecteze cu tine. Daca ignori steguletul rosu si il pedepsesti, tratezi simptomul, nu cauza. Si il vei trata in continuare intr-un fel care va garanta mai multe probleme mai tarziu, fiindca erodezi relatia putin cate putin. Cand un copil are incredere ca suntem cu adevarat de partea lui, si isi poate manevra emotiile acelea mari, atunci el este dispus sa renunte la ceea ce vrea, ca sa faca ceva ce vrea mai mult, adica sa fie in mod pozitiv conectat cu noi. Daca ne gandim putin, aceasta e definitia auto-disciplinei, a renunta la ceva ce dorim pentru ceva ce dorim mai mult (acea felie de tort pentru silueta si sanatate). Deci de fiecare data cand copilul decide sa nu isi mai loveasca sora, fiindca ceea ce doreste mai mult este respectul tau calduros, el va construi o cale neuronala pentru a deveni mai auto-disciplinat. Si acea auto-disciplina va dura pentru tot restul vietii lui. Daca ma urmariti, probabil inca mai spuneti: "Dar copii au nevoie totusi de limite!". Si eu sunt de acord. Stabilirea limitelor face parte din indrumarea copiilor. Este parte din sarcina copiilor sa testeze aceste limite, ca sa invete ce este permis, unde se afla granitele. Majoritatea parintilor trebuie sa stabileasca limite toata ziua, in fiecare zi. Limitele care functioneaza sunt ferme, astfel incat copilul se poate opri din testat, dar sunt si empatice, ca si copilul sa nu simta ca este o persoana rea. Stabilirea limitelor nu inseamna disciplina, nu este ceva neplacut facut cu scopul de a da o invatatura. Daca va ganditi ca cei mici au nevoie de pedepse ca sa invete, atunci aflati ca cei mici au nevoie de invataturi fiindca atunci cand sunt amenintate fiintele umane nu pot invata, iar pedepsele sunt o amenintare catre copil. Cand sunteti in aparare, sunteti deschis la invatare si la crestere? Limitele sunt mult mai eficiente in dezvoltarea auto-disciplinei la copilatunci cand sunt puse cu empatie, fiindca cel mic nu se opune atat de mult. Ca sa ne schimbam gandirea trebuie sa ne schimbam cuvintele, sa trecem dincolo de cuvantul disciplina. Sa ne ghidam copiii cu mai multa iubire si cu limitari empatice. Un articol de dr. Laura Markham, postat pe ahaparenting.com
Cum stimulam inteligenta copiilor nostri
Vineri, Mai 05, 2017
Lasati-l sa manance singur. Tu ii oferi mancarea sanatoasa. Iar cel mic se hraneste singur. Poti pune o saltea sub scaunul inalt si incearca sa nu fi obsedata de cat mananca. Copiii nu sufera de foame. Multi copilasi sunt prea ocupati in timpul zilei ca sa poata manca destul si de aceea cer mancare la ora culcarii. Asta poate incurca orice parinte daca nu se pregateste cu o gustare la ora somnului, ceea ce ajuta copiii sa se si linisteasca si sa doarma mai bine. Daca te asiguri ca snack-ul este si sanatos, te lipsesti de povara cinei si te bucuri mai mult de copii decat sa ii impingi de la spate sa manance. Poti combina gustarea cu o poveste la ora culcarii daca nu ai timp. Uitati de stimularea creierului cu ajutorul alfabetului Lumea intelectuala a copiilor inseamna explorare, observarea lumii, vorbitul si ascultatul, a fi acceptat, validat si recunoscut. Dezvoltarea si auto-controlul emotional pune bazele dezvoltarii intelectuale. Nu este niciodata prea devreme sa dezvolti iubirea pentru carti, dar asta nu se intampla invatand alfabetul. Daca vrei ca si copilul tau sa iubeasca cititul, atunci citeste-i tu si spune-i povesti. Opriti plansul! Altfel numit si "smiorcaiala", este doar o expresie a sentimentelor de neputinta ale copilului, insa poate deveni un obicei. Ca sa tai plangoceala de la radacina, evita sa dai ocazia celui mic sa invete ca daca plange putin o sa obtina ceea ce doreste. Cu alte cuvinte, evitati plansul care nu este necesar, si daca apare, incercati sa evitati sa-i oferiti recompense. In schimb, ajutati copilul cu acele sentimente de neputinta si neajutorare pe care mai mult ca sigur le simte. Folositi rutina si obiceiurile Copiii dezvolta auto-disciplina partial traind intr-o rutina sigura in care stiu la ce sa se astepte. Cand intrerupi rutina cu o calatorie, cu vizita la bunici sau pur si simplu cu exceptii care va fac pe plac, pot aparea crize de nervi, dificultati in adormire si alte provocari. Desigur, bunica merita toate aceste eforturi, dar parte din parentingul protectiv este sa alegem aceste intreruperi cu intelepciune. Dati ocazia copiilor sa experimenteze competenta Copiii plang mai putin si coopereaza mai mult cand se simt puternici. Cu putem ajuta pe cel mic sa se simta mai puternic? Prin trei metode cheie: Ascultati-l Lasati-l sa ia decizii oricand e posibil Dati-i ocazia de a simti competent Copiii mici au nevoie zilnic sa experimenteze munca pentru a castiga incredere in propriile capacitati si pentru a incepe sa se gandeasca ca si ei sunt persoane competente. Ca si adulti, noi ne gandim la munca drept o activitatea plictisitoare. Dar copiilor le place la nebunie sa inteleaga cum functioneaza treburile prin casa si sa participe. Lor le place sa invete facand lucruri. Aceasta a fost una din viziunile Mariei Montessori. Invitati-l pe cel mic sa se implice in tot ce faceti. Desigur, ajutorul primit probabil va va ingreuna sarcina, dar el invata si castiga abilitati pentru viitor, iar voi doi va conectati mai bine. Si in cativa ani, veti fi dorit sa aveti mai multa rabdare si sa il chemati la munca! Ce fel de treburi casnice? ot sta pe un scaun sau o bancheta in bucatarie ca sa ajute. Va pot ajuta in timp ce faceti cumparaturi, pot ajta in curte, in gradina etc. Specific: isi pot face o gustare, cum ar fi sa curete un fruct sau un ou fiert, sau sa felieze cu lingurita o branza moale sau sa isi faca sandwich-uri cu biscuiti Pot sa ajute la spalat vase si oale sau alte vase care nu se sparg Pot sa spele legume in chiuveta sau un lighean Pot ajuta la curatarea blatului din bucatarie Pot ajuta la curatarea frigiderului, la asezarea mesei, la curatarea de pe masa Pot ajuta la aprinderea si stingerea luminilor, la stergerea prafului, la curatarea vanii, eventual cu picioarele goale, din interior Pot imperechea sosetele in timp ce impaturiti hainele si poate sorta hainele in functie de cui apartine Pot ajuta la transferul hainelor de la masina de spalat la uscatorul de rufe, poate scoate hainele intinse, daca ajunge la ele, sau le poate atarna si el Pot alege fructele in magazin, pot spala podeaua sau masa Aceste activitati sunt exact cele care sunt mai educative si mai satisfacatoare decat privitul televizorului, iar majoritatea copiilor mici sunt incantati sa le faca. Dupa completarea acestor sarcini de obicei cel mic spune "Am reusit!" si se simte mai capabil si mai puternic. Comparati asta fata de cum se simt dupa ce se uita la TV! Desigur, poate e mai multa munca pentru parinte dar merita. Fiindca acei copii care se simt competenti si puternici nu trebuie sa isi arate puterea facand opusul. Ei au mai multa incredere in ei, sunt mai de ajutor si asta este in folosul tuturor!
Lucruri pe care sa nu le spui niciodata copiilor tai
Joi, Aprilie 06, 2017
Exista numeroase fraze si cuvinte pe care noi ca adulti le folosim uneori fara sa ne dam seama. In momente de frustrare sau suparare acestea ies fara nici un fel de cenzura sau control din partea noastra si sfarsesc prin a rani persoanele acelea mici si lipsite de aparare, copiii nostri. Iata cateva din frazele pe care le folosim si ar trebui sa le schimbam: “Stii mai bine de atat!” Ca si comparatiile, micile necajeli sau ofense pot intepa in feluri in care parintii nici nu isi pot imagina. In primul rand, copilul chiar nu stiemai bine de atat.Invatarea este un proces de incercare si eroare. Copilul tau chiar a inteles ca dintr-un vas greu nu se poate turna apa foarte usor? Poate ca nu parea asa de plin sau era diferit putin de cel din care a turnat el cand s-a jucat la gradinita. Si chiar daca a facut aceeasi greseala ieri, comentariul nostru nu este nici productiv si nici incurajator. Dati copilului beneficiul indoielii si fiti specifici. Spuneti “Imi place mai mult cand faci asa, multumesc”. Fraze similare includ “Nu pot sa cred ca ai facut asta” sau “Era si timpul!”. Poate ca nu suna groaznic, dar nu vei dori sa le spui prea des. Ele se aduna iar mesajul din spatele lor pe care il aude copilul este: ”Esti o pacoste, si nu faci niciodata lucrurile ca lumea!”. “Opreste-te sau o sa iti dau eu motive sa plangi!” Amenintarile, de obicei rezultat al frustrarii parintilor, sunt rareori eficiente. Scoatem amenintari gen:” Fa asta ca daca nu...” sau “Daca mai faci asta o data, te plesnesc!”. Problema este ca mai devreme sau mai tarziu va trebui sa te tii de amenintare fiindca altfel isi va pierde din putere. Amenintarile de lovire au fost gasite ca fiind provocatoare de mai multe lovituri, ceea ce in sine a fost dovedit ca mod ineficient de schimbare a comportamentului. Cu cat e mai mic copilul, cu atat dureaza ca o lectie sa fie cu adevarat invatata. Studiile au aratat ca sansele ca un copil de 2 ani sa repete o fapta negativa mai tarziu in aceeasi zi sunt de 80% indiferent ce disciplina se utilizeaza, spune Murray Straus, Ph.D., sociolog la Universitatea din New Hampshire. Chiar si cu copiii mai mari nici o strategie de disciplina nu garanteaza rezultate sigure de la inceput. Astfel ca este mult mai eficient sa dezvoltam un repertoriu de tactici constructive cum ar fi redirectionarea, indepartarea copilului de situatie, time-out sau pauze, decat sa ne bazam pe cele cu consecinte negative dovedite, inclusiv amenintari verbale sau lovire. "Stai numai sa vina tati acasa!" Acest cliseu familiar de parenting nu e doar o alta amenintare ci si o disciplina diluata. Ca sa fie eficienta, trebuie sa te ocupi de situatie imediat tu insati. Disciplina care este amanata nu conecteaza consecintele cu actiunile copilului. Pe cand va ajunge celalalt parinte acasa, e posibil ca copilul tau sa fii uitat ce a gresit. Alternativ, agonia de a anticipa o pedeapsa poate fi mai rea decat ceea ce merita fapta negativa initial. Pasarea responsabilitatii altei persoane ne submineaza si autoritatea. “De ce ar trebui sa o ascult pe mami daca oricum nu va face nimic?” ar putea gandi cel mic. Si nu in ultimul rand , ne punem partenerul in postura nemeritata de politistul cel rau. "Grabeste-te! Hai odata!” Cine nu a rostit niciodata cuvintele acestea, in lumea in care exista o gramada de intalniri, programari, deficit de somn si trafic interminabil? Sigur fiecare parinte al carui copil nu isi gaseste papucii sau paturica sau care in mod cu totul calm nu vrea evident sa se imbrace a trecut prin asta. Ganditi-va doar la tonul vocii cand cereti celui mic sa se grabeasca, si la cat de des o faceti. Daca incepeti sa va plangeti, sa oftati si sa bombaniti tot timpul, cu mainile la solduri si batand din picior, atentie. Exista o tendinta atunci cand suntem grabiti sa-i facem pe copiii nostri sa se simta vinovati pentru ca ne fac pe noi sa ne grabim. Poate ca vina ii va face sa le para rau, dar nu-i va face sa se miste mai repede. In casa dimineata poate fi un adevarat haos, si nu vreti ca ultima imagine pe care o vad copiii sa fie o fata nervoasa si crizata- spune terapeutul de familie Paul Coleman, autor al cartii “How to Say It to Your Kids”. Astfel ca el a facut un pact cu el insusi. Indiferent de situatie, nu voi striga si nu voi da ochii peste cap chiar daca vreunul din copii rastoarna bolul cu cereale sau imi cere sa gasesc ceva chiar cand iesim pe usa.” In loc sa criticam, am putea sa cautam metode calme de a grabi lucrurile: de exemplu nu strigati “Ti-am spus sa inchizi tv-ul acum 5 minute!”, ci mai bine mergeti sa-l opriti voi insiva. "Excelenta treaba” sau “Ce baiat cuminte!” Ce ar putea fi in neregula cu lauda? Intarirea pozitiva, pana la urma, este una din cele mai eficiente instrumente pe care le are un parinte. Necazul vine cand lauda este prea vaga si nespecifica. Scotand un bravo pentru fiecare lucru mic pe care il face copilul, de la a bea laptele sau a desene ceva, devine fara sens. Copiii incep sa il ignore. Pot chiar sa realizeze diferenta dintre lauda pentru ceva obisnuit sau lauda pentru un efort real. Pentru a iesi din acest obicei, laudati doar acele rezultate care necesita efort adevarat. Fiti specific. In loc de “Ce frumos!” spuneti ”Ce culori vii ai ales pentru petele catelului!” sau “Vad ca ai desenat imaginea la povestea pe care am citit-o azi-noapte!”. Laudati comportamentul, nu copilul! “ Ai stat atat de linistit cand ai facut puzzle-ul in timp ce gateam, exact cum ti-am cerut!” E intotdeauna mai bine asa decat sa explodezi ca un vulcan. Dar din fericire veti mai avea de multe ori ocazia sa reactionati altfel!