iubire

Rolul atasamentului in relatiile intime
Duminica, Decembrie 08, 2013
John Bowlby, specialist in psihanaliza copilului, a incercat sa raspunda la diverse intrebari legate de oameni, felul in care se indragostesc si relatiile pe care le au: Care sunt motivele pentru care unii oameni se indragostesc foarte usor si au relatii intime extrem de satisfacatoare? De ce unele persoane evita sa se indragosteasca si sa aiba o relatie intima? De ce alte persoane se chinuie sa intalneasca femeia/barbatul potrivit/a cu care sa aiba o relatie plina de traire si sens si nu o gasesc? Teoria atasamentului a lui Bowlby aduce in prim plan experientele din copilarie ale indivizilor si anume atasamentul fata de mama lor. Desi atasamentul este innascut, felul in care acesta se manifesta depinde de relatia copilului cu mama sa (sau persoana care are grija de el). Astfel, bebelusii au nevoie sa simta siguranta si incredere vis a vis de persoana care ii ingrijeste, unii dintre ei putand suferi ingrozitor daca sunt despartiti de aceasta, chiar si pentru perioade scurte. Premisele principale ale teoriei atasamentului (John Bowlby apud Ayala Malach Pines, 2011): Experientele timpurii ale copilului, sau modelele de lucru internalizate vis a vis de relatia cu mama sunt esentiale, acestea determinand atitudinea si comportamentul fata de indragostire si relatii intime ale viitorului adult. Pe baza acestor experiente, indivizii ajung sa considere ca merita sau nu sa fie iubiti si ca ceilalti pot sau nu sa le ofere ajutor sau dragoste. Aceste experiente modelelaza tipurile de relatii pe care indivizii le vor avea pe parcursul vietii, si mai ales felul in care persoanele vor interpreta aceste relatii. Studenta lui Bowlby, Mary Ainsworth a realizat o studiu, observand 76 de copii mici si felul in care mamele lor raspundeau la nevoile acestora (hranire, plans, mangaiere, contactul vizual si zambet). Aceasta a vrut sa observe si felul in reactioneaza copiii la separarea de mama. Intr-o camera cu jucarii a adus mama si copilul; un asistent de cercetare cu o atitudine prietenoasa ii arata copilului jucariile, lasandu-l sa se joace cu acestea. Apoi mama iesea din incapere in 3 intervale, de fiecare data timp de 3 minute. In doua dintre intervale, asistentul ramanea in camera, iar in al treilea iesea si el, copilul ramanand singur. Ainswoth a constatat ca bebelusii se comportau diferit la separarea de mama si revenirea acesteia , in functie de 3 tipare: Cei cu atasament de tip sigur (doua treimi din cazuri) vroiau sa exploreze camera independent de mama lor, dar se uitau si dupa aceasta, pentru a vedea daca e acolo. Cand au fost separati de aceasta au plans, dar la revenirea mamei, s-au bucurat si si-au intins mainile pentru a fi luati in brate si mangaiati. Cei cu atasament de tip anxios sau ambivalent( 10%) pareau foarte nesiguri, tematori. Nu vroiau sa se desprinda de mame si sa exploreze camera de unii singuri. Cand au fost separati de mama lor, au fost foarte afectati, agitate peste masura si plangand foarte mult. Cand mama s-a intors, au cautat sa se apropei de aceasta, dar in acealsi timp au respins-o furiosi, nevrand sa fie calmati si luati in brate de aceasta Cei cu atasament de tip evitant (20-25%) pareau independenti, au explorat camera fara ajutorul mamei si spre deosebire de copiii incadrati in tipul de atasament sigur, nu s-au uitat sa vada daca mama lor era aproape de ei sau nu. Cand au fost separati de mama, au fost foarte detasati, si totusi, analizandu-se bataia inimii, s-a constatat ca nu se simteau tocmai bine. La revenirea mamei, acestia ori au certat-o ori au evitat-o. Dupa ce a observat relatia mama-copil, a ajuns la urmatoarele concluzii: Mamele care aveau copii cu atasament sigur erau foarte receptive la nevoile copiilor in ceea ce privea hranirea si afectiunea. Si aveau grija sa raspunda indicilor nonverbali ai copiilor( de exemplu zambeau si ele atunci cand copii lor zambeau). Mamele copiilor cu atasament anxios nu erau foarte receptive la nevoile copiilor; ori raspundeau destul de tarziu. Mamele copiilor cu atasament evitant isi respingeau copii (fizic sau emotional). Bebelusul de tip anxios vrea cu orice pret sa-si faca mama atenta la nevoile sale, doreste sa i se acorde atentie si iubire. Recurge la atitudini disperate, pentru ca a observat ca asta e o modalitate sigura de a-si atrage mama, care reactioneaza simtindu-se vinovata. Se agata de mama disperat, iar cand aceasta nu-i raspunde, devine furios si da in ea. Este foarte dependent de mama sa si face orice pentru ca ea sa reactioneze. Bebelusul de tip evitant face exact opusul. De regula, isi neaga sau ignora emotiile, sentimentele si nevoile. Acesta , desi este furios pe mama sa, la fel ca bebelusul cu atasament anxios, prefera sa se indeparteze si s-o ignore pe aceasta, considerand ca se poate descurca si singur Ulterior, s-a constatat ca tipurile de atasament, aparute in perioada timpurie a copilariei, se pastreaza si in perioada adulta, in ceea ce priveste relatiile cu ceilalti indivizi, si mai ales relatiile inime. Astfel, s-a constatat ca exista 3 tipuri de atasament: 1.Atasamentul sigur2.Atasamentul anxios-ambivalent3.Atasamentul evitantPersoanele din aceasta categorie nu se tem sa depinda de altii sau altii sa depinda de ele; Considera ca sunt demne de iubire si respect si au incredere in oameni, plecand de la premisa ca intentiile acestora sunt bune, in general. Sunt foarte calzi, reusind sa se apropie rapid de ceilalti si sa-si creeze relatii intime, fara teama de a fi abandonati sau sufocati. Nu se tem nici de singuratate.Persoanele din aceasta categorie, de regula, sunt foarte nesigure si cer de la partener foarte multe dovezi de afectiune si apropiere, deoarece considera ca acesta nu-i iubeste sau vrea sa-I paraseasca. Au convingerea ca nu sunt iubiti si apreciati asa cum ar trebui. Au o stima de sine scazuta si tendinta de a dezvalui prea mult despre ei. Sunt foarte gelosi si posesivi. De obicei sunt perceputi de ceilalti ca fiind prea insisteni si sufocanti.Aceste persoane apreciaza singuratatea, izolarea. Nu au incredere in celalti si nici nu vor sa depinda de acestia. Se tem de relatiile intime, stabile, preferand mai degraba aventurile de noapte. Intr-o relatie, sunt foarte distanti, desi partenerii lor isi doresc sa se apropie de acestia. Sunt cei mai predispusi sa-si insele partenerul si se despart frecvent.   Dupa Kim Bartholomew, exista 4 tipuri de atasament, similar celor 3 de la sus, cu precizarea ca tipul evitant a fost impartit in doua categorii distincte (temator si respingator) iar tipul anxios-ambivalent a fost numit "preocupat": Tipul sigur: genul de persoane prietenoase, care interactioneaza usor cu ceilalti. Nu se tem de apropierea emotional si de relatiile intime; nu se tem de respingerea celorlalti sau de singuratate. Nu au probleme in a depinde de ceilalti sau ceilalti de acestea. Tipul evitant-temator: cuprinde persoanele care nu se simt foarte confortabil in interactiunea cu alte persoane. Acestia doresc sa aiba parte de relatii cu adevarat intime, doar ca se tem sa se dezvaluie, sa aiba incredere totala si sa depinda de partener. Se tem sa nu sufere daca renunta la scutul de protectie, apropiindu-se emotional de partener sau de alte persoane. Tipul preocupat: aici se incadreaza persoanele care vor sa aiba o relatie pe deplin intima si plina de apropiere si constientizeaza ca celalti indivizi nu-si doresc asta. Au nevoie de relatii foarte apropiate, percepute de ceilalti foarte sufocante. Deseori se tem ca nu sunt apreciati la fel cum ei ii apreciaza pe ceilalti. Tipul evitant respingator: de obicei sunt persoane care nu se simt deloc bine in ipostaza unei relatii apropiate si intime. Prefera sa nu depinda de altii sau altii de ei. Critici aduse teoriei atasamentului: -faptul ca se pune prea mult accentul pe relatia mama-copil, excluzand celelalte relatii (cu tatal, bunicii, fratii, prietenii, profesorii etc) -faptul ca mama este privita ca principalul repsonsabil vis a vis de relatiile copiilor. Pana la urma, influenta pe care o relatie esuata o are asupra individului, e mai putin importanta decat comportamentul mamei in primele luni de viata ale copilului? -experientele din copilarie sunt considerate a avea un impact mult prea mare si definitoriu pentru indivizi, neluandu-se in considerare faptul ca oamenii evolueaza si invata din interactiuni si relatii pe toata durata vietii.
Pozele de pe Facebook si pozele din inima
Joi, August 08, 2013
Am cont pe Facebook de ceva timp... Recunosc, nu ma declar o mare fana a postarii de poze pe internet si nici a fotografierii, cel putin in acest moment. In concluzie, o mare parte din activitatea mea pe acest site de socializare e din start compromisa... Imi place sa vad ca altii au pasiunea aceasta, o gasesc simpatica, relaxanta si cumva flatanta in ideea ca primesti o serie de comentarii la postari in rochite coafata ca esti atat de frumosa si de dragastoasa....+ un like, bineinteles! In ultimul timp am vazut ca toata lumea isi posteaza poze de la mare!....Apa, relaxare, cocktail-uri, tinute lejere, inimi pe nisip si nume iscalite, soare in fundal, priviri indragostite... Am avut astfel revelatia ca toti traim intr-un anume sens ca pe Facebook, pozam in fata celorlalti in diverse moduri, jucam un teatru al aparentelor dezirabile social si ne imbracam rolurile atat de bine incat uitam ce se ascunde sub masca aceea pe care am inceput sa o confundam cu propriul chip! E bine, e rau? Pur si simplu este si probabil ca e o urmare fireasca a procesului de adaptare la mediu. Evenimentelor pe care le traim le dam diverse nume ce le scriem pe nisip, apoi vine apa si le sterge, totul ramane fara nici o urma. Seara mergem la culcare si asteptam sa apara o noua zi in care sa scriem iar viata nostra si apoi asteptam ca apa sa sarute tarmul si sa treaca totul in inconstienta. Stim cu totii ca viata ce o traim este si un munte inalt si dur, iar ceea ce ramane sculptat in roca invinge furtuna, arsita, zapada, vantul si valurile timpului.Pe muntele tau ce sta scris? Care e acea constanta a vietii tale de care orice ar fi stii ca nu poti fugi? Simt despre mine ca sunt un munte cu marea alaturi, insa nu vad daca am o mare mica si un munte mare sau o mare mare si un munte mic. Stiu doar ca uneori ma ia valul si uit sa mai scriu pe nisip, ca uneori ma trezesc cu castele de nisip despre care ma intreb oare cine le-a construit si ca uneori escaladez niste piscuri pe care le marchez si le pastrez ca amcore ale vietii mele. Ceea ce stiu sigur insa e ca imi place ce vad, ca e un peisaj grozav, in permanenta miscare unde se graveaza minunea din mine de a fi!
  •