suflet

Cat de greu este sufletul tau?
Joi, Martie 02, 2017
Exista o legenda frumoasa care spune ca 21 de grame este diferenta de greutate intre un om viu si unul mort. Aceste 21 de grame ar putea fi acel suflet greu sau usor, depinde cum il simtim. Poate fi acea stare apasatoare de suflet greu atunci cand lucrurile neexprimate raman in interior si le pastram acolo, sau usurarea de a marturisi, de a exprima, de a lasa in urma griji, preocupari, tristeti, ingrijorari, temeri... Literalmente am vazut oameni slabind cateva kilograme dupa ce s-au debarasat de bagajul emotional care i-a impovarat ani de zile, caci adesea cei care se lupta mereu cu kilogramele in plus au si probleme emotionale sau isi exprima foarte greu starile emotionale. Teoria celor 21 de grame ale sufletului a ii apartine lui MacDougall, fost membru al Societatii Americane de Cercetare Medicala, fascinat de ideea ca personalitatea umana ar putea supravietui mortii. Asemenea altora din profesia lui, nici el nu cunostea o localizare fizica in corpul omenesc a sufletului, dar era de parere ca este "de neconceput ca personalitatea si identitatea personala continuanda sa existe fara sa ocupe un spatiu". MacDougall a denumit cu aceasta ocazie spatiul ipotetic ocupat de personalitatea umana "substanta sufleteasca", sugerand ca, deoarece aceasta nu parasea trupul pana in momentul mortii fizice, ea trebuie sa fie tinuta in loc printr-o conexiune organica. Aceasta, a mai adaugat chirurgul, insemna ca substanta sufleteasca avea probabil o oarecare forma de masa si "devenea astfel detectabila in momentul mortii prin cantarirea fiintei umane decedate". Date fiind implicatiile filozofice ale experimentelor doctorului MacDougall, nu este surprinzator faptul ca ele au produs un vuiet urias si ca, pana si astazi se mai vorbeste despre ele. Totusi, munca lui nu a mai fost nicicand repetata, iar respingerea ei imediata de catre comunitatea medicala nu inseamna nimic altceva decat ca foarte putina atentie, formal, a fost directionata spre aceste rezultate de pionierat. Cred ca este dificil sa denumesti sau sa cantaresti sufletul, insa este un exercitiu de imaginatie frumos. Daca as incerca o definitie personala, sufletul este acea constiinta care imi este cel mai lesne sa o numesc un observator al tuturor rolurilor pe care le jucam, al tuturor actiunilor noastre, ce simte pulsul vietii. Ori de cate ori doresti sa cantaresti masura in care ceva iti foloseste sau iti prisoseste, indreapta-ti atentia catre inima si observa daca aceasta mai degraba se strange sau se dilata. Si astfel vei gasi raspunsul mereu in inima ta... Cum ar fi daca ar fi sa dai un nume celor "21 de grame"a din sufletul tau? Este greutatea dragostei pe care nu ai marturisit-o niciodata, desi stii ca e acolo? Este greutatea viselor nerealizate? Este greutatea impacarii cu sine si cu lumea, asa cum este ea? Este greutatea veseliei pe care ai adus-o in inima celor din jur sau a unei tristeti pe care ai purtat-o mereu cu tine? Ce porti cu tine mereu, indiferent de stimulii din jur?
Povestea celor patru sotii
Sambata, Ianuarie 24, 2015
2000 loan Era odata un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun. De asemenea o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul. Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele. Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa. Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur." O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumoase haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit. Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri,ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere. Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns. Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale. Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!" In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra: Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim. Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii. Cea de-a doua sotie sunt FAMILIA si PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem. Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere sau in goana dupa iluzii desarte, uitand ca iubirea cuarata si sincera iti face viata frumoasa si spiritul o sa traiasca si dupa. Si totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge. Nu stiu cine este autorul aceste povestiri sau parabole, insa am considerat ca este o metafora foarte sugestiva pentru ce se intampla cu noi, oamenii si pentru tot ceea ce inseamna lacomiel, dependenta, iubire, despartire.
De ce nu mai este psihologia o stiinta a sufletului?
Luni, Februarie 24, 2014
Manifest pentru dezvoltarea psihologiei in slujba oamenilor si a deschiderii inimii. Acum cativa ani, cand termenul de psihologie era strain unui segment mare din populatie, si eram intrebata de ce dores sa devin psiholog, le raspundeam pentru ca psihologul este un doctor al sufletului. Cunosteam etimologia cuvantului care astazi si-a pierdut sensul si valoarea pentru majoritatea practicantilor. Psihologia (din limba greaca: psyhi psyche = suflet, logos logos = stiinta) este definita azi ca stiinta care studiaza comportamentul uman, inclusiv functiile si procesele mentale ca inteligenta, memoria, perceptia, precum si experientele interioare si subiective cum sunt sentimentele, sperantele si motivarea, procese fie constiente, fie inconstiente. Am omis sufletul incercand sa dezvoltam acele ramuri ale psihologiei care sunt " la moda": inteligenta artificiala, psihologia matematicii, economica, transporturilor, organizationala, securitatii nationale, etc. Nimic despre suflet si esenta din noi nu s-a dezvoltat in acest vast domeniu in ultimii ani. Conceptia majoritatii este ca de suflet se ocupa fiecare, biserica,preotii, alte forte divine. Acest lucru se vede mai ales in Romania, caci avem o biserica in orice sat uitat de lume, pe cand spitalele sunt lipsite de personal pregatit corespunzator si fara finante. Bisericile insa sunt sustinute de " enoriasi", adica de oamenii care din nimicul lor dau 1 leu in fiecare duminica la biserica. Si nu dau acest leu pentu cladirea in sine, nici pentru predica ce o aud, ci pentru sufletul lor, la el sa fie "salvat". Dincolo de iluzia ca un loc in rai se cumpara cu leul de la biserica sau cu o vorba buna pe care o pune preotul pentru noi, singura modalitate de a fi mai bine atat noua ca persoane, cat si comunitatii si umanitatii, este prin iubire. Daca lasam comparatiile facute de minte care mereu vrea mai mult decat are vecinul, deschiderea inimii ne ajuta pe toti sa fim uniti, sa fim prieteni unii cu altii si sa inlocuim competitia si avaritia cu cooperarea si abundenta. In esenta noastra, suntem cu totii construiti la fel: toti vrem sa fim sanatosi, sa fim fericiti, sa iubim si sa fim iubiti. Inca nu am intalnit oameni care sa spuna ca ei nu vor asa ceva, ca lor le place sa fie depresivi si sa traiasca in deznadejde. Sufletul doreste si se hraneste cu aceste lucruri, indiferent de iluzia pe care mintea o cladeste. Psihologia spune ca studiaza cauzele si efectele proceselor ce ne definesc in calitate de fiinte umane. Dar oare cand s-a pierdut din sufletul nostru? Sau poate ca sufletul nu are legatura cu omul pentru ca nu se poate studia in laborator? Cum se face ca umanitatea se dezvolta cu un procent tot mai mare de oameni depresivi, cu un numar crescand de oameni anxiosi si suferinzi de atacuri de panica si alte stari asemanatoare? Sunt eu oare prea visatoare daca imi pot imagina o lume a bucuriei si a cooperarii? Am uitat oare sa fiu psiholog sau mai degraba invat sa fiu acel doctor de suflete care raspundeam ca voi fi atunci cand in adolescenta ma hotarasem sa imbratisez aceasta profesie? Iata ca timpul se intoarce... Va salut din inima, de la om la om!
Urmele de pasi
Vineri, Ianuarie 10, 2014
O pilda despre natura umana, credinta si abandon. Un om a avut odata un vis. Se facea ca mergea pe o plaja impreuna cu Dumnezeu. Pe cer ii apareau proiectate scene din viata sa. El a observat ca fiecarei scene ii corespund pe nisip doua seturi de urme de pasi: unul era al lui si celalalt al lui Dumnezeu. Dupa ce si ultima scena din viata i-a trecut prin fata ochilor, el s-a uitat din nou in spate, la urmele de pasi. A observat cu aceasta ocazie ca tuturor momentelor cu adevarat grele din viata sa corespundea un singur set de urme de pasi pe nisip. Suparat, el s-a intors catre Dumnezeu si l-a intrebat: " Doamne, mi-ai spus odata ca daca ma decid sa te urmez, nu ma vei parasi niciodata. Am observat insa ca ori de cate ori am avut necazuri mari in viata, in urma mea nu exista decat un singur set de pasi. Cum se face, Doamne, ca ori de cate ori mi-a fost cu adevarat greu in viata m-ai parasit?" Domnul i-a raspuns: " Copilul meu drag, Eu te iubesc prea mult ca sa te parasesc vreodata. In momentele tale grele, urmele de pasi pe care le-ai vazut intiparite pe nisip erau ale Mele, nu ale tale, caci in acele momente te-am purtat in brate".