Oamenii vad ceea ce vor sa creada

Oamenii vad ceea ce vor sa creada

Vineri, August 15, 2014

E o zi de miercuri si e soare afara, cerul senin. Ma trezesc cu gandul la tine, la intalnirea noastra de la sfarsitul zilei, apoi imi aduc subit aminte ca trebuie sa ajung la serviciu. Ma pregatesc in graba, beau o cafea rapid in timp ce ciugulesc un baton proteic si in aproximativ 30 de minute, sunt gata de plecare.

Conduc linistita si traficul este mai fluid ca de obicei. Multa lume este plecata in concediu, iar acest lucru se vede si in numarul masinilor care circula in oras.

Ma gandesc la colegii mei care sunt plecati in vacante, posteaza poze pe facebook si la faptul ca eu am mai multe sarcini de indeplinit in perioada aceasta. Eu, ultima venia in departament, doar de la inceputul anului, nu prea am concediu anul acesta si...

Povestea si sirul gandurilor se poate continua in mai multe moduri, iata cateva:

A. Totusi, sunt recunoscatoare pentru jobul pe care il am si ma straduiesc sa fiu din ce in ce mai buna in ce fac.

B. Nu-i nimic, pana vara viitoare voi avansa destul cat sa imi iau 2 concedii!

C. Nu prea interactionam mult cu colegii plecati si oricum cand le ceream ceva nu ma prea ajutau, deci mai bine fara ei ca de-abia nu ma mai bate nimeni la cap.

D. Se vor intaorce ei si tot aici ajung, nu ii ajut cu nimic, vor fi plini de restante...

E. E o ocazie buna sa ma afirm!

Variantele de mai sus reprezinta pozitionarea/ atitudinea unei persoane in fata unei situatii cu potential scazut de stres la locul de munca: o nou venita in departament are de indeplinit sarcini suplimentare pentru o scurta perioada de timp.

Modul de raportare fata de o situatie poate fi bazat pe:

- propria persoana

- celelalte persoane

- sarcina de indeplinit.

In functie de " locul" unde ne concentram atentia, atitudinea si comportamentul nostru difera.

Daca ne concentram pe noi insine, pe ceea ce putem face, ne simtim responsabili de viata noastra, ne putem afla valoarea personala, vom valorifica potentialul situatiilor si avem succes.

Daca ne concentram pe ceea ce fac ceilalti, putem invata prin imitatie ceea ce fac ei, insa vom ramane departe de propria persoana, de propriile valori si de autenticitate. A-ti pastra atentia concentrata pe ceea ce fac altii poate fi riscant deoarece cedezi puterea ta personala altora si o pui in mainile lor, devenind sensibili la ceea ce spun despre noi, la ceea ce cred si simt fata de noi. O alta capcana este aceea ca mereu vom da vina pe altcineva, ii vom invidia sau barfi pe cei care sunt diferiti de noi.

Daca te concentrezi pe sarcina, pe ceea ce este de facut, esti un om al actiunii, esti productiv/a. Insa cine evalueaza gradul de indeplinire a sarcinii sau performanta ?

Ajungem la punctele anterioare care ne lamuresc asupra criteriilor de referinta: tu sau ceilalti.

In general, oamenii vad ceea ce vor sa creada si astfel li se confirma convingerile. Cu timpul, adunam multe prejudecati, iar creierul nostru invata multe scurtaturi ( a se citi preconceptii) prin care evaluam situatiile cu care ne confruntam.

Din acest motiv, uneori o mica criza sau un stres suplimentar este extrem de benefic pentru ca te scoate din zona de confort, iti pune "rotitele in miscare" si astfel evoluezi.

In conditii lipsite de stres, frustrare sau nevoi neimplinite, progresul este unul foarte mic si gradul de confort foarte mare. Aceasta este capcana autosuficientei care duce deseori la autodistrugere si autoanihilare.

Posibil sa sune fatalist afirmatiile de mai sus, insa evolutia si progresul inseamna miscare, actiune, contraste, emotii si stimulare cognitiva. Regresul este egal cu vechiul, norme vechi, proncipii batute in cuie, incremenirea in trecut, intr-un moment si spatiu in care viata insemna actiune.

Multi oameni care cunosc succesul si implinirea personala, cauta in permanenta provocari noi si obiective tot mai dificil de indeplinit. Este un proces natural...

Deseori citim in presa de oameni care in situatii limita ajung sa se sinucida pentru ca nu pot gestiona stresul. Parerea mea este ca acesti oameni au ajuns in situatii in care zona de confort intrecea granitele personale, iar oamenii respectivi s-au lasat definiti de un statut, de o afacere etc si au pierdut din vedere cine sunt cu adevarat si potentialul lor. Invingatorii continua sa lupte pana la final!

In cele din urma, toti realizam ca luptam cu propria persona, cu propriile limitari, convingeri si sentimente. Tot ceea ce intalnim pe drum sunt semne, ajutoare sau "dusmani " care ne arata cum arata de fapt frontul nostru de lucru si ce credem cu adevarat despre viata si noi insine in acel moment.

Se spune ca in momentul in care Columb a ajuns in America de Sud, indienii nu au vazut corabiile pentru ca nu aveau nicio reprezentare a unui vas astfel incat sa il poata re-cunoaste.

Vedem doar ceea ce suntem dispusi sa credem ca exista si partea frumoasa a liberului arbitru ne arata ca noi putem alege ce lasam sa creasca in "gradina noastra".

Tu ce alegi sa lasi sa creasca in viata ta de zi cu zi? Prietenie, cooperare, empatie, intelegere si armonie?

Sau observi ca mai degraba iti place competitia, victoriile, luptele, comparatiile?

In locul colegei nou angajate care are de indeplinit sarcini ale colegilor plecati in concediu, ce ai spune?