Frumusete de papusa Barbie si lupta anti-aging

Frumusete de papusa Barbie si lupta anti-aging

Sambata, Martie 14, 2015

Exista o anume gratie careia noi, femeile, ii suntem tributare. Mitul femeii frumoase ne urmareste zi de zi si ne influenteaza comportamentele de gen. Crestem cu povesti cu printese, ne jucam cu papusi Barbie si apoi urmarim defilarile de moda ale unor manechine perfecte si automat, o parte din noi vrea sa fie printesa, sa arate perfect si sa ramana asa pentru totdeauna.

O fetita imbracata intr-o rochie cu tulle va fi mereu admirata si tratata de cei din jur ca o mica printesa.

Mireasa este pentru o zi cea mai frumoasa, perfecta si minunata femeie din lume pentru sot si cea mai admirata femeie din sala. Pentru multe femei aceasta atentie si sentimentul de a fi cea mai frumoasa face ca ziua nuntii sa fie cea mai frumoasa zi din viata lor.

Insa o doamna la 40-50 de ani va fi penibila intr-o rochie de fetita cu tulle.

Lupta antiaging atinge cote maxime in prezent si creaza un complex imens multor doamne care vad ca le apar primele riduri, primele suvite de par alb sau pielea lasata.

Doamnele uita ca toate printesele devin regine, insa putine sunt cele care trec de etapa printesei.

Stradania de a fi mereu tanar e o iluzie. Operatiile, vopselele, corsetele moderne nu pot aduce anii trecuti si multe doamne se transforma in niste fete imobilizate de botox, dependente de niste substante injectabile care sa le netezeasca pielea ca sa hraneasca iluzia unei tinereti trecute.

In spatele acestor masti se ascund multe complexe, lipsa de incredere in sine, depresie si o mare confuzie la nivelul identitatii. Daca te confunzi cu chipul si cu corpul tau, oricat ar fi acestea de perfecte, inseamna ca te pastrezi la un nivel de superficialitate care te indeparteaza de adevaratele valori. Este o lupta continua pentru a pastra o iluzie prin care te confunzi cu corpul tau si uiti fiinta aceea sublima care asteapta sa fie descoperita in interior.

Se spune ca frumusetea vine din interior, iar o fata lipsita de emotie este totalmente inexpresiva. Este doar o opera de arta pe care o poti admira, la fel ca o pictura sau sculptura, insa nu te ademeneste si nu iti inspira incredere, dragoste sau dorinta. Multe "frumuseti" contemporane sunt de genul picturilor, pline de mese, extensii de par, gene false, silocon, botox si acid hialuronic, imbracate perfect dupa ultimele tendinte. Papusile Barbie au devenit vii si le intalnim tot mai des pe strada si la televizor. Cu toate acestea, ele nu spun nimic, sunt la fel de inexpresive ca si papusile dupa care s-au modelat.

Oamenii sunt miscati de emotii, de un zambet care creaza cute in coada ochilor, de o roseata spontana a obrajilor si de ceea ce omul transmite dincolo de imaginea sa. Impactul unui om asupa celorlalti si puterea sa se datoreaza a ceea ce este si nu dupa modul in care arata.

A imbatrani cu eleganta este o arta, mai ales in ziua de astazi cand societatea creaza atat de multe presiune pentru a fi vesnic tanar si in forma. A fi inteleapta si eleganta este o provocare pe care doar femeile destepte o mai pot implini.

Pare sa fie mai greu in ziua de astazi sa cultivi feminitatea si gratia, decat sa iti faci cateva operatii care te lasa fara expesie. Insa cui ii place un chip de lut? Si ce este frumusetea de fapt?....Doar o alta iluzie sau e lumina care se transmite in privirea care luceste, in fata care rade cu fiecare celula si in inima pe care o deschide celui din fata sa?...