Care este varsta ideala pentru cresa sau gradinita?

Care este varsta ideala pentru cresa sau gradinita?

Joi, Aprilie 06, 2017

Aceasta este cea mai mare dilema pe care un parinte o poate avea! Si mai greu este sa iei o decizie independenta cand toata lumea pare sa o ia intr-o directie prestabilita.

In afara de faptul ca cel mic va intra in perioada de formare a imnunitatii prin contactarea diversilor virusi din colectivitate, exista si alte motive pentru care ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte sa punem copilul in colectivitate.

Trecand peste grija financiara care cu siguranta nu este foarte mare in comparatie cu angajarea unei bone full-time, cea mai mare grija a parintilor tine de dezvoltarea emotionala si sociala.

Unii parinti se tem ca daca nu il introduc la timp pe cel mic in colectivitate, acesta va intarzia putin in dezvoltarea emotionala si in ceea ce priveste adaptarea la viata sociala. De fapt, dupa cum arata cercetarile, copiii se dezvolta emotional din interactiunile cu mama si parintii in general, iar din punct de vedere social nu are cum sa ramana in urma daca mai asteptam trei-sase luni sau chiar un an. Asta atata timp cat are si alte experiente sociale intre timp. In aceste experiente sociale ar trebui sa fie si mama si tata inclusi, dar si alte persoane sau copii.

Prezenta noastra ii faciliteaza dezvoltarea abilitatilor sociale

Introducerea timpurie in colectivitate (si 2 ani e timpuriu) poate fi chiar un factor de risc, fiindca le cere atat de mult copiilor. Noi nu vedem aceste lucruri dar mutli copilasi incep colectivitatea compensand stresul in alte feluri: devin mai sensibili, isi lovesc fratii mai mici, au cosmaruri si devin mai dependenti de mama.

Exista si avantaje ale colectivitatii, mai ales cand se asteapta al doilea copil, fiindca astfel copilul va primi o lume numai a lui si nu va fi limitat de lumea in care brusc un alt venit va fi in centrul atentiei. Daca il dati la program scurt cel mic va fi mai putin afectat, va fi un stres mai usor de manevrat.

Totul depinde de posibilitatile fiecaruia

Mai depinde si de cei mici. In cele din urma grupurile vor fi stresante pentru copii de doi ani oricum datorita supraincarcarii senzoriale, zgomotului, dificultatii de a se face intelesi de catre educatoare, competitiei pentru jucarii si alte schimbari de la programul lor normal. Aceasta nu este o stare normala pentru un copil de doi ani! Este doar o idee moderna care nu ia neaparat nevoile celui mic in calcul. Noi o justificam ca fiind bine din punct de vedere social si academic.

Multi copilasi se sperie si se simt depasiti in grupuri si de aceea reactioneaza agresiv sau devin si mai timizi. Uneori copilul se controleaza in cadrul grupului insa in momentul in care apare parintele sa-i ia, izbucnesc in lacrimi. Asta nu inseamna decat ca i-a fost foarte greu sa stea acolo si poate ca educatoarei i s-a parut ca totul e in regula dar el defapt a avut pulsul mai ridicat si nivel inalt de cortizon si alti hormoni de stres- daca i-am fi masurat. Acum ca a ajuns parintele, este in siguranta si se poate descarca.

Daca si copil tau este astfel, e mai recomandat sa nu stea in grupuri fara tine decat dupa ce mai creste.

Totusi, daca este confortabil in grupuri atunci perioade scurte vor fi pentru el stimulante si el va reusi sa faca fata absentei noastre. Ce conteaza mai mult este deci personalitatea copilului nostru. Daca e genul de copil care cere intotdeauna sa vada alti copii, atunci poate grupul ii va face bine. Daca nu, atunci probabil ii va face rau si mai trebuie asteptat.

Dupa cum am spus, unii copii vor fi mai stresati decat altii. Un factor este propria procesare senzoriala a copilului si temperamentul acestuia, incluzand cat de mult ii place sa stea singur versus in grup. Alt factor cheie este sentimentul lui de incredere ca exista un adult care sa-l ajute sa navigheze in acest nou mediu.

Cercetarile spun ca, cu cat mai devreme se incepe colectivitatea, cu atat le este mai greu celor mici. Calitatea ingrijirii si relatia cu educatoarele si ingrijitoarele fac o mare diferenta. Exista cercetari incurajatoare care arata ca atunci cand cei mici sunt ingrijiti acasa pentru cel putin 18 luni si au o ingrijire de inalta calitate, se descurca mult mai bine in cresa sau gradinita. Exista dovezi ca acei copii care au relatii mai bune cu educatoarele nu au schimbari ingrijoratoare de cortizon pe care le arata multi copii aflati in colectivitate. (Badanes et al 2012).

Durata de timp face si ea diferenta zilnic

Copiii mai mici de 36 de luni (3 ani) sunt mai stresati daca trebuie sa stea full time la gradinita. Stim asta pentru ca nivelul lor de cortizon cresc in comparatie cu copiii care stau acasa in timpul zilei.

Unii copii sunt mai predispusi la stres. Exista studii care arata ca diferentele genetice au un impact important asupra felului in care copiii percep colectivitatea. (Tucker-Drob et al 2013). Asa se poate explica de ce unii nu au nici o problema in colectivitate iar pentru altii este extrem de stresant.

In categoria Parenting

Tag-uri copii parinti-copii