Ce ne facem cand empatia nu functioneaza

Ce ne facem cand empatia nu functioneaza

Sambata, Septembrie 02, 2017

Cand parintii incep sa foloseasca indrumarea blanda, sunt adesea uimiti de cat de bine lucreaza empatia pentru a-si calma copilul. Pentru majoritatea persoanelor, inclusiv pentru copii, doar faptul ca ni se recunosc viziunile si sentimentele ne face sa ne simtim mai bine si devenim astfel mai cooperanti. Astfel ca odata ce parintii trec de frica de a fi de accord cu emotiile negative ale copiilor, empatia nu inseamna ca esti de accord, incep rapid sa empatizeze atunci cand copilul se afla in situatii dificile.

"Nu merge nimic bine pentru tine astazi, nu?"

"Ti-ai dori sa mananci inghetata acum, nu-i asa? te inteleg"

"Vad ce nervos te simti!"

De fapt, empatia este atat de eficienta in reconectarea cu copilul nostru suparat si in a-l ajuta sa se calmeze incat ne ia prin surprindere cand "nu are efect".

Dar empatia nu este un truc pentru a controla cealalta persoana. Este un mod de a ne conecta si de a ajuta copilul sa proceseze emotiile. Deci cand empatia nu functioneaza, ganditi-va daca v-ati conectat cu adevarat si daca ati incerca sa va ajutati copilul cu emotiile.

Iata cele mai frecvente probleme pe care le aud de la parinti despre folosirea empatiei:

"Empatia il face pe copilul meu sa planga si mai tare"

Da, cand validam sentimentele copiilor, emotiile se intensifica de obicei.

Dar nu cream acele sentimente negative. Ele exista inauntrul lor oricum, conducandu-le comportamentele. Ganditi-va la un moment cand ati avut sentimente puternice inchise in interior. Poate cand s-a intamplat ceva foarte suparator. Il tineati sub control. Apoi a venit cineva cu care va simteati in siguranta, si v-a imbratisat, si ati izbucnit in lacrimi.

Astfel ca atunci cand copiii au sentimente puternice si empatizam, ei se conecteaza mai mult cu sentimentele lor. Si asta e un lucru bun. Pentru ca odata ce ei simt acele emotii, ele se evapora. Asa lucreaza emotiile.

"Empatia nu opreste crizele"

Copiii se inrautatesc cand nu se simt auziti, asa ca daca puteti sa ii ajutati sa se simta intelesi, veti preveni multe din crizele si scandalurile lor. Daca din cand in cand nu o faceti, este pentru ca cel mic sa planga si sa-si arate emotiile. Astfel ca odata ce copilul face scandal, acceptati pur si simplu emotiile lui si comunicati-i ca se afla in siguranta, astfel incat sa va poata arata toate acele sentimente.

Cu cat mai putine cuvinte cu atat mai bine. Doar cat sa auda compasiunea noastra si sa stie ca suntem pregatiti cu o imbratisare. Empatia nu va opri scandalul, dar il va ajuta pe copil sa lase toate acele sentimente sa iasa afara. Aceasta este vindecarea.

"Continui sa spun "esti foarte suparat si frustrat" dar se enerveaza si imi spune sa nu-i mai spun"

Cum recunoastem sentimentele depinde de varsta celeilalte persoane. Cu un copil de 3 ani furios, ati putea cobori la nivelul lui sa-I spuneti: "esti asa de furios!" cu o voce care dovedeste clar ca intelegem cat de puternic e sentimentul lui. Copilul este deseori asigurat ca mama nu crede ca este o urgenta, ca este doar un val care a venit peste el.

Dar odata ce copiii cresc, daca numim emotia ii facem sa se simta analizati si controlati, nu intelesi. Imaginati-va daca ati fi suparati si partenerul ar continua sa repete "esti foarte furioasa si frustrata!". Probabil ca va veti enerva si mai tare.

Scopul aici este ca cel mic sa se simta inteles. Pentru asta folositi un ton de voce care sa se potriveasca cu felul in care se simte. Etichetarea emotiei este in regula daca asta il face sa se simta inteles. Altfel nu exista un motiv sa o facem.

"Oh, Cristi... inteleg foarte bine cat de mult iti doresti...chiar iti doresti sa facem asta, nu?"

"Ce dezamagire!"

Odata ce cresc copiii, un simplu "Imi pare rau ca este atat de greu, iubirea mea" sau chiar "Mmmm..., oh, nu...Doamne!" vor face ca empatia sa fie inteleasa.

Si bineinteles, in timp ce copilul este in mijlocul crizei, singurul lucru pe care trebuie sa-l stie este ca sunt in siguranta, ca este inteles, si ca suntem pregatiti sa ii oferim o imbratisare.

"Empatizez cu emotiile, dar raman totusi suparati pe mine"

Daca empatizati cu adevarat, veti simti ceva din ce simte copilul dvs. Un test pentru acest lucru il dovediti daca aveti lacrimi in ochi sau nu. Daca puteti vedea lucrurile din perspectiva lui si daca puteti simti acel nivel profund de empatie, copilul dvs va simti ca va pasa si ca este inteles. Adesea, este suficient ca sa-l ajutati sa se deplaseze printre emotii.

Daca nu reuseste, este pentru ca empatia singura nu se adreseaza neaparat la ce-l supara pe copil. Deseori trebuie sa facem un pas inainte si sa-l ajutam sa rezolve problema.

"Esti atat de suparat ca surioara ta iti tot doboara turnul de cuburi. Hai sa-ti gasim un loc unde poti construi in liniste."

Uneori copilul are nevoie de sprijinul nostru pentru a rezolva problema

"Esti ata de suparat pe fratele tau. Cred ca trebuie sa auda cum te simti. Hai sa-l gasim pe fratele tau, si voi sta cu tine in timp ce-i spui."

Si uneori pur si simplu nu poate avea ceea ce-si doreste, dar puteti sa-I oferiti ceea ce-si doreste cu o dorinta:

"Vrei sa scriu asta pe lista de dorinte pentru ziua ta si sa vezi daca o sa mai doresti cand va sosi momentul?"

Uneori insa, implinirea dorintelor nu este suficienta si nu exista o rezolvare a problemei. Dezamagirea este atat de mare sau trezeste o suferinta atat de veche care astepta sa fie exprimata incat doar lacrimile mai lipsesc. In cazul acesta, empatia a functionat pentru ca cel mic sa se simta suficient de sigur ca sa-si arate supararea.

Asa construiesc copiii flexibilitatea: se simt suficient de in siguranta cu tine ca sa se lase sa simta deplin dezamagirea si invata ca pot iesi din asta simtindu-se ok.

Plange? Este un lucru bun!